Ministrul de Interne, Nicolae Moga: Cine minte nu este prieten cu mine și nu va fi colaborator



Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a subiliniat că în cadrul instituției pe care o conduce, toată lumea va respecta legea și, deși începe activitatea în noua funcție „dreptul”, a anunțat că nu va colabora cu cei care îl mint și care nu își fac datoria.
„Nu toate lucrurile sunt perfecte, dar vă garantez – acest minister este unul din pilonii societății românești. Din câte am observat, avem profesioniști aici. Din câte știu, nu toate lucrurile, finanțările sunt pe placul tuturor și confom necesităților. Dar nu am toate elementele să vă spun. Vă spun că aici trebuie instalată legea. Toată lumea trebuie să respecte legea. Eu vorbesc în cadrul MAI, nu aici, în clădirea asta. În cadrul MAI toată lumea trebuie să respecte legea”, a declarat Nicolae Moga.
Potrivit noului ministru de Interne, la întâlnirea de miercuri cu comandanții de arme a precizat și modalitatea de promovare în funcție.
„Avansează cine performează. Eu, din câte am văzut, avem profesioniști, trebuie puși în valoare. Poate nu au resurse necesare, poate nu au fost mobilizați suficient. Eu plec cu dreptul, dar vă spun cu sinceritate: cine minte, nu-și face datoria, nu este prieten cu mine și nu va fi colaborator”, a mai spus Moga.
Nicolae Moga, cel care a depus miercuri jurământul în funcția de ministru al Afacerilor Interne. Numirea sa vine după ce Carmen Dan a demisionat din funcție.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu

Cockteil… cu amor, umor și poezie. O polemică amuzantă… transcarpatică

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Ciubucul logofătului Buhuș