Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a anunțat, vineri, că și-a prezentat demisia de onoare, ca urmare a cazului Crulic.
Cioroianu a susținut că nu a primit, de-a lungul timpului, nicio informație referitoare la situația reală în cazul lui Claudiu Crulic.
„De la începutul cazului, nicio informație nu a ajuns pe masa ministrului referitoare la situația reală în cazul Crulic. Cred că domnul consul Preda a tratat cazul cu neprofesionalism”, a spus ministrul demisionar.
El a spus că-și dă demisia chair dacă „vina n-a stat niciodată la masă cu ministrul”.
Românul Claudiu Crulic a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând față de arestarea sa de către autoritățile de la Varșovia.
Crulic a fost arestat în Polonia la 10 octombrie 2007 și a decedat la 18 ianuarie 2008, după ce autoritățile poloneze l-au eliberat din închisoare, în scopul internării într-un spital, condiția sa fizică fiind precară din cauza grevei foamei.