Minsitrul Internelor, Cristian David, a declarat, vineri, că a hotărât extinderea controalelor interne în privința plecării din țară a lui Omar Hayssam, după apariția unor noi informații în această privință, odată cu publicarea convorbirilor telefonice ale sirianului cu procurorul Ciprian Nastasiu.
„Am decis extinderea unor verificări și controale interne la nivelul structurilor responsabile din MIRA, urmând a afla modalitățile în care acesta ( Omar Hayssam – n.r.) a ieșit din țară în anul 2006”, a spus ministrul, cu prilejul bilanțului Poliției de Frontieră.
Întrebat de jurnaliști care sunt structurile controlate, David a menționat Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Poliția de Frontieră și Poliția Română.
Ministrul Internelor a amintit că o achetă similară a mai avut loc după „dispariția” sirianului, dar aceasta a fost reluată acum, din cauza apariției unor noi informații, respectiv a transcrierilor convorbirilor telefonice dintre procurorul Ciprian Nastasiu și Omar Hayssam.
Marți, Cristian David spunea că nu există elemente care să conducă la ideea că instituția pe care o conduce a avut vreo implicare în cazul interceptării discuțiilor telefonice între cei doi.
„Până la acest moment nu avem elemente care să conducă la ideea că MIRA a avut o implicare în acest dosar”, preciza Cristian David, răspunzând unor întrebări legate de solicitarea făcută de președintele Comisiei de control al activității SRI, Radu Stroe, privind cazul interceptărilor.
Ministrul, prezent la evaluarea activității Jandarmeriei în 2007, explica faptul că la MIRA se desfășoară o verificare a aspectelor semnalate de Radu Stroe.
Președintele Comisiei de control al activității SRI, Radu Stroe a solicitat, sâmbăta trecută, într-o conferință de presă, că MIRA, Poliția de Frontieră, SRI și CSAT ar trebui să se sesizeze în legătură cu afirmațiile din transcriptul discuțiilor telefonice între procurorul Ciprian Nastasiu și Omar Hayssam și să informeze opinia publică, media și comisiile parlamentare de resort, SRI sau SIE, după caz.
El a mai spus că, personal, respinge acuzația potrivit căreia l-ar fi „albit” pe Omar Hayssam, bazându-se pe documentele oficiale pe care le are din partea SRI.
Totodată, Stroe a cerut SRI să-i comunice dacă convorbirile telefonice dintre procurorul Ciprian Nastasiu și Omar Hayssam au fost interceptate de instituție și dacă au existat mandate pentru acestea.
Parlamentarul a precizat că a transmis, în acest sens o scrisoare directorului SRI, George Maior în care mai cere și alte clarificări legate de convorbirile Nastasiu-Hayssam.
În același caz, Stroe a solicitat ca procurorul general al României să discute cu procurorul Nastasiu în legătură cu transcriptul discuțiilor telefonice cu Omar Hayssam, pentru a afla cine este personajul „Profesorul”.
Agenția MEDIAFAX a făcut publice, marțea trecută, transcrierile convorbirilor telefonice dintre Omar Hayssam și procurorul Cirpian Nastasiu. din care rezultă că sirianul a părăsit România la bordul unui avion, și nu cu un vas, așa cum se credea.
Sirianul Omar Hayssam i-a declarat telefonic procurorului DIICOT, Ciprian Nastasiu – care l-a deferit justiției pentru răpire – că a plecat din România „ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat”, cu ajutorul unui pașaport cu identitate falsă și alt „look”, de pe Otopeni.
Hayssam – condamnat, în lipsă, la 20 de ani de închisoare în procesul în care este acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea a trei jurnaliști români în Irak, în 28 martie 2005 – sugerează, în cadrul unor convorbiri cu Nastasiu, că plecarea sa a fost aranjată la vârf, totul fiind legat de un personaj misterios, numit „Profesorul”.
Sirianul Omar Hayssam i-a declarat telefonic procurorului DIICOT, Ciprian Nastasiu – care l-a deferit justiției pentru răpire – că a plecat din România „ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat”, cu ajutorul unui pașaport cu identitate falsă și cu alt „look”, de pe Otopeni.