Ministrul Corlățean a discutat cu ambasadorul Martin Harris despre codurilor și SNA



Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a avut o întrevedere, miercuri, cu ambasadorul Marii Britanii în România, Excelența Sa Martin Harris, cei doi discutând despre implementarea noilor coduri și promovarea obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție (SNA).
În cadrul discuțiilor, ministrul Corlățean a prezentat prioritățile în domeniul justiției ale noului Guvern, „care va avea în prim plan înregistrarea în continuare de progrese în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, îndeosebi prin implementarea cu succes a noilor coduri ale României și promovarea obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție 2012 – 2015 și politicile de integritate”, potrivit MJ.
„Ministrul Justiției a subliniat că Guvernul României acționează pentru asigurarea continuității și ireversibilității reformelor în justiție, tendință care să fie confirmată de un raport al Comisiei Europene în luna iulie obiectiv, pozitiv privind situația justiției în România în ultimii cinci ani”, spune sursa citată.
De asemenea, au fost discutate și aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul Justiției între ministerele de resort din România și Marea Britanie, inclusiv sprijinul financiar al Ambasadei britanice pentru derularea unor proiecte legate de implementarea Strategiei Naționale Anticorupție și de îndeplinirea obiectivelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare stabilit în relația cu Comisia Europeană.
Totodată, ministrul Corlățean a subliniat așteptarea justificată a autorităților de la București pentru adoptarea unei decizii favorabile României, în luna septembrie, pentru aderarea la Spațiul Schengen.
Olanda și-a exprimat scepticismul în ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.
Miercuri, ambasadorul Olandei la București, Matthijs Van Bonzel, a afirmat că mesajul pe care speră să-l transmită Parlamentului olandez, în luna septembrie, este acela că e mai bine să se lucreze cu România în Spațiul Schengen decât să fie lăsată pe dinafară, apreciind că „spațiul de liberă circulație nu funcționează corespunzător la nivel intern”.
Consiliul Afacerilor Interne din septembrie 2012 este așteptat să ia o decizie favorabilă accesului României în Spațiul Schengen.
„Acesta este mandatul meu și asta trebuie să transmit eu în septembrie Parlamentului. Noi trebuie să spunem că da, România este gata. Cooperăm excelent la toate nivelurile așa cum am dori să cooperăm cu toate statele europene, iar acesta este mesajul pe care sperăm să-l folosim ca să convingem Parlamentul: Că e mai bine să lucrăm cu România în Spațiul Schengen decât s-o lăsam pe dinafară, pentru că Schengen-ul nu funcționează corespunzător la nivel intern”, a afirmat ambasadorul olandez.
Diplomatul a recunoscut că, în prezent, Parlamentul și opinia publică din Olanda sunt sceptice nu atât cu privire la România, cât cu privire la Europa și funcționarea acesteia. „Sunt preocupați de funcționarea Schengen și fără români. Problema este cu funcționarea Schengen la nivel intern. Nu funcționează cum ne-am dori. Ordinea juridică din Europa este relativ slăbită. După cum știți Europa a început ca un proiect economic, piețele trebuiau aduse laolaltă și când faci acest lucru deschizi frontierele”, a spus ambasadorul.