Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, a declarat, vineri, că va putea anunța în curând deschiderea axei 324 „E-Sănătate”, prin care administrațiile locale care au în administrare spitale pot depune proiecte pentru informatizarea acestora, finanțarea nerambursabilă putând atinge 4-500.000 de euro
Ministrul a spus, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că axa 324 „E-Sănătate” s-ar putea deschide în luna martie, în funcție de data primirii avizului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Valerian Vreme a afirmat că axa este operațională, dar încă se discută cu UE suma maximă de finanțare nerambursabilă, respectiv 400.000 sau 500.000 de euro pentru fiecare proiect.
„Cred că până la 1 martie avizul va fi la noi. Totul este operațional, dar avem discuții legate de suma pentru proiect – 400.000 sau 500.000 de euro. Aici cofinanțarea (din partea beneficiarului – n.r.) este de doar doi la sută”, a spus Vreme.
Prin axa 324 „E-Sănătate”, administrațiile locale care au în administrare spitale vor putea depune proiecte pentru informatizarea acestora.
În schimb, ministrul a anunțat că din martie se vor deschide cu siguranță axele 331 și 332, „E-Business” – destinat IMM-urilor și „E-Comerț” – pentru firme cu peste 25 de angajați.
„E-Business” se referă la proiecte cu finanțare nerambursabilă de maxim 250.000 de euro, care vor permite IMM-urilor dezvoltarea sistemelor informatice, iar „E-Comerț” – la proiecte de maxim 400.000 de euro, pentru sprijinirea dezvoltării comerțului electronic.