Ministrul de Externe al Republicii Cehe, Karel Schwarzenberg, a declarat, marți, la București, că este împotriva acelor state care, în mod continuu, se împotrivesc intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen.
Karel Schwarzenberg a făcut aceste declarații după întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul român de Externe, Teodor Baconschi.
„Sunt o persoană care spune direct: sunt împotriva acelor state care, în mod continuu, sunt împotriva intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen”, a spus demnitarul ceh.
El a susținut că nu este „o abordare corectă” ca, după îndeplinirea tuturor condițiilor pentru aderare, „dintr-o dată au găsit că ar mai fi alte noi condiții” pentru această aderare.
„Este vorba de o aderare inegală și care este foarte dăunătoare pentru solidaritatea din cadrul Uniunii Europene”, a spus Karel Schwarzenberg.
Ministrul de Externe al Cehiei a menționat că, alături de Bulgaria și România, luptă pentru ca aceste bariere să fie înlăturate.
O decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost amânată, în 21 septembrie, în Consiliul JAI. Președinția poloneză a susținut intens adoptarea unei decizii pozitive. Însă, în urma blocajului generat de poziția inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat și Finlanda, Polonia nu a supus chestiunea la vot, evitând practic o decizie negativă, care ar fi făcut necesară reluarea unei părți a procedurii juridice de aderare.
Președintele Traian Băsescu a declarat că Olanda nu și-a respectat o decizie politică privind accesul României și Bulgariei în Schengen, susținând că, dacă nu se va găsi o soluție de compromis, șeful Consiliului European va pune pe ordinea de zi subiectul accesului în Schengen al celor două țări.