Ministrul Cadariu s-a întâlnit cu trei operatori aerieni pentru a găsi soluții de protejare a turiștilor afectați de criza din acest domeniu

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, s-a întâlnit cu trei operatori aerieni pentru a găsi soluții de protejare a turiștilor afectați de criza din acest domeniu. La întâlnire au participat și conducerea Ministerului Transportului și Infrastructurii și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și ai unor companii aeriene care operează în România. Cadariu a spus că întâlnirea a avut ca temă criza din transportul aerian internațional. „Păstrarea unei comunicări deschise, a tuturor problemelor, între partenerii din turism și autoritățile publice, reprezintă singura șansă ca această criză a zborurilor internaționale să fie ameliorată! Subliniez, doar printr-un dialog onest putem înțelege cu adevărat dificultățile pe care le întâmpină toți factorii implicați, respectiv agențiile de turism, tour-operatorii și companiile aeriene și, cel mai important, în acest fel putem defini soluții eficiente, care să ne permită protejarea turiștilor”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu. El a precizat că în cadrul discuțiilor au fost analizate situații punctuale de întârziere, reprogramare sau anulare a unor zboruri internaționale, care au afectat buna desfășurare a pachetelor de servicii turistice, organizate pentru acest sezon de către agențiile de turism autohtone. Cadariu a precizat că în urma discuțiilor a reieșit faptul că principalul motiv care a determinat contextul de criză, la nivel mondial, este lipsa resursei umane din cadrul companiilor aeriene.
Ministrul Antreprenoriatului a arătat că printre soluțiile discutate pe durata ședinței se remarcă revizuirea programelor de zbor și transmiterea acestora către tour-operatori, precum și asigurarea unei mai bune comunicări cu turiștii din partea companiilor aeriene. „Totodată, a fost evidențiată importanța respectării prevederilor europene în vigoare pentru compensarea călătorilor păgubiți de întârzierea zborurilor sau anularea acestora, precum acordarea, în aceste cazuri, a unor condiții de natură materială”, a mai declarat Constantin Daniel Cadariu. La discuții au fost prezenți reprezentanți ai companiilor aeriene Tarom, Blue Air și Wizz Air.

Recomandări

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air redeschide baza operațională de pe Aeroportul Suceava și începe operarea de zboruri către șapte destinații externe