Ministrul britanic de Interne, Theresa May, este favorabilă solicitărilor de aborgare a Legii Drepturilor Omului, afirmând că acest document blochează acțiunile Guvernului de la Londra de deportare a imigranților suspectați de infracțiuni, informează Sky News.
Theresa May a declarat că dorește „personal” abrogarea acestui document pentru că ar fi provocat probleme Ministerului de Interne.
May a făcut aceste declarații înainte de reuniunea din Manchester a Partidului Conservator. Mulți politicieni conservatori au denunțat Legea Drepturilor Omului, afirmând că este folosită de imigranții suspectați de infracțiuni pentru a evita repatrierea.
Însă declarațiile riscă să îi deranjeze pe colegii de coaliție liberal-democrați, inclusiv pe vicepremierul Nick Clegg și pe ministrul Energiei, Chris Huhne.
Premierul conservator David Cameron și-a exprimat susținerea pentru înlocuirea legii cu o cartă britanică a drepturilor omului.
„Sunt de acord că ar fi bine ca Legea Drepturilor Omului să fie înlocuită cu o cartă a drepturilor omului. În coaliție, am ajuns la un acord pentru revizuirea legii. Evident că acest proces va fi mai lent decât dorește Theresa May sau decât doresc eu”, a spus David Cameron.
Ministerul de Interne este nemulțumit că legea blochează deportarea persoanelor suspectate de infracțiuni, inclusiv a presupușilor teroriști.