Voluntariat

Ministrul Borbely a făcut „kaláka” pe șantierul Euro2007Habitat Build de la Rădăuți

Ministrul Borbely a făcut „kaláka” pe șantierul Euro2007Habitat Build de la Rădăuți
Ministrul Borbely a făcut „kaláka” pe șantierul Euro2007Habitat Build de la Rădăuți

– El a muncit câteva ore la Casa României, după care a propus ca Rădăuțiul să fie declarat „Capitala Voluntariatului în 2007”
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Laszlo Borbely, s-a aflat ieri, pentru câteva ore, pe șantierul Euro2007Habitat Build de la Rădăuți. Impresionat de solidaritatea voluntarilor români și străini, ministrul Laszlo Borbely le-a povestit acestora despre fenomenul numit în maghiară „kaláka” (clacă în limba română) din Ardeal, atunci când fiecare sătean își ajută concetățeanul să își construiască o casă.
„Este o plăcere ceea ce simt și văd aici, adevărată solidaritate și sprijin reciproc. Noi avem în ungurime, ca și aici, clacă – „kaláka” – atunci când vine tot satul și ajută fiecare om să-și construiască o casă. Spiritul acesta ar trebui să reînvie în societatea în care am uitat de multe ori chiar să vorbim unii cu alții, nu să ne mai ajutăm. Iată ce înseamnă aici ceea ce câțiva oameni inimoși au conceput și au pus în aplicare prin sprijinul voluntarilor. Îmi pare rău că trebuie să plec, pentru că mă simt foarte bine în Bucovina”, a declarat, la Rădăuți, Ministrul Laszlo Borbely. El a muncit câteva ore la interiorul Casei România, una dintre cele 27 care vor fi inaugurate astăzi, la ora 17:00, pe șantierul Habitat pentru Umanitate din Rădăuți, în cadrul acțiunii Euro Build Habitat, cel mai mare proiect de voluntariat din Europa anului 2007.
Ministrul Borbely a propus ca municipiul Rădăuți să fie declarat „Capitala Voluntariatului în 2007”, având în vedere numărul impresionant de voluntari care au venit aici în această săptămână, din toate colțurile lumii, pentru a ajuta 27 de familii nevoiașe să locuiască în condiții decente. Borbely a promis că va sprijini în continuare astfel de proiecte, având în vedere că după estimările Habitat for Humanity România, peste 150.000 de familii au nevoie de o locuință decentă.
„O să discut cu autoritățile locale, pentru că acolo unde este voință, se poate. Iată, aici la Rădăuți, există această voință. Dacă construiești în fiecare oraș 40 de case, calculați câte case vor fi construite. Evident, noi avem programele guvernamentale, dar aceste programe tip Habitat sunt foarte importante pentru că adună oameni uniți de un puternic sentiment de solidaritate. Trebuie să continuăm”, a concluzionat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Astăzi, familiile beneficiare vor intra în posesia caselor construite în numai 5 zile, de cei peste 500 de voluntari implicați în proiect. Fiecare dintre cele 27 de case ridicate la Rădăuți reprezintă câte un stat membru al Uniunii Europene. În cadrul proiectului Euro2007Habitat Build, Casa România este sponsorizată de Compania Petrom.
Șase VIP- uri, în 5 zile
Pe parcursul acestei săptămâni, pe șantierul de la Rădăuți au muncit ca voluntari Ambasadorul Donato Chiarini, Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ambasadorul Portugaliei în România – Alexandre Vassalo, Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, multiplul campion olimpic, mondial și european Ștefan Rusu, fostul președinte al României Emil Constantinescu, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Laszlo Borbely, precum și o serie de personalități din administrația județeană și locală.

Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Emoția solidarității la Broșteni: încă o familie cu casa distrusă la inundații s-a mutat în locuință nouă, reconstruită de voluntari din comuna Slatina

A IV-a ediție a seriei de conferințe-concert „Istorie și Muzică” se deschide, pe 1 octombrie, la Rădăuți

Episcopia Maramureșului și Sătmarului se alătură Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru a readuce speranța în Broșteni