Ministrul Educației, Cătălin Baba, a declarat, luni, că a dispus declanșarea unei anchete privind problemele apărute la hardware, precizând că acestea nu au ținut de softul de înscriere al copiilor în clasa pregătitoare.
Ministrul a susținut că vineri s-au făcut simulări, fiind 320 de accesări simultane, iar softul a funcționat.
Cătălin Baba a precizat că a dispus o anchetă la nivelul tuturor structurilor Ministerului Educației și la agenția ROEDU NET (agenția de administare a rețelei naționale de informatică pentru educație și cercetare-n.r.), care administrează partea de IT. El a amintit că au fost căderi de tensiune succesive, astfel că dacă se va stabili că din acest motiv au apărut problemele, nimeni nu va fi sancționat, însă în cazul unei neglijențe în serviciu, se vor lua măsuri administrative.
Ministrul a precizat că a aflat de probleme apărute luni, la ora 8.40.
Cătălin Baba a afrmat că la ora 10.45 s-a reluat înscrierea în clasele pregătitoare, Ministerul Educației având o procedură alternativă în cazul în care vor mai apărea disfuncționalități, însă este convins că nu vor mai fi probleme.
Ministrul Baba a spus că în cursul nopții de duminică spre luni au fost două căderi de tensiune, respectiv la ora 2.00 și la ora 4.00.
Programul Ministerului Educației pentru înscrierea copiilor în clasele pregătitoare era blocat luni dimineață, astfel că mulți părinți care au mers la școli pentru a-și înregistra copiii în grupa pregătitoare nu au putut face acest lucru, ei fiind rugați să aștepte sau să revină.
Prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare și clasa I a început luni, până în 16 martie fiind așteptați părinții care vor să-și înscrie copiii în școlile din circumscripția la care au fost arondați.