Ministrul Apărării, Mircea Dușa, și ambasadorul SUA, Hans Klemm, au efectuat zboruri cu avioane F16



Ministrul Apărării, Mircea Dușa, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, au zburat cu avioane F16, cu dublă comandă, care au decolat, vineri, de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, în cadrul exercițiului bilateral româno-american „Dacian Viper 2015”, informează Mediafax. Oficialul român a descris zborul drept „interesant”, în vreme ce diplomatul american a spus că a zburat pentru prima oară cu un astfel de avion, având parte de o experiență „minunată”. Ministrul Apărării, Mircea Dușă, a declarat, după zborul făcut cu un avion F16, care a adurat aproximativ 40 de minute, că a „fost foarte bine”, transmite corespondentul MEDIAFAX.



Recomandări

Gabriel Leș: România ar putea semna în acest an achiziționarea a cinci avioane F16 de la portughezi

Elev al Colegiului Militar, viitor student în SUA, premiat de ministrul Apărării Naționale și ambasadorul Statelor Unite

Întâlnirea dintre ministrul Justiției și ambasadorul Hans Klemm, „un bun prilej pentru schimbul deschis de puncte de vedere”

Exercițiu militare de amploare în România: Ministrul Apărării, Mircea Dușa, și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, prezenți la eveniment

Dușa despre Afganistan: Decizia lui Obama, una bună. România va discuta în CSAT despre suplimentarea trupelor

Subsecretarul apărării pentru informații din SUA a făcut o vizită în România. Oficialul american s-a întâlnit cu Mircea Dușa