Ministrul Apărării, Mihai Fifor, și-a dat demisia



Ministrul Apărării, Mihai Fifor, și-a dat demisia din Guvern, înainte de ședința Comitetului Executiv Național al PSD, informează MEDIAFAX. Acesta a spus că vrea să se implice în activitatea de partid.
„Am făcut o analiza foarte serioasă, am văzut ca s-a întâmplat în ultimele luni și am considerat că pot să merg lângă echipă la partid, să încercăm să pregătim doi ani grei care urmează. Cred că e nevoie să înmtărim echipa și să putem pregăti proiectele importante. Am rugat-o pe doamna prim-ministru și pe domnul președinte Dragnea să fie de acord să-mi depun mandatul să pot să merg la partid să mă implic serios”, a declarat Mihai Fifor, înainte de ședința Comitetului Executiv Național al PSD.



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național