Ministrul Apărării, Mircea Dușa, s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul britanic la București, Martin Harris, cu care a discutat despre modalitățile prin care România poate beneficia de asistență și consultanță din partea Marii Britanii în proiectarea și desfășurarea revizuirii apărării, potrivit MApN.
Cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la relațiile militare bilaterale și la „modalitățile optime prin care țara noastră poate beneficia de asistență și consultanță din partea Marii Britanii în proiectarea și desfășurarea procesului de revizuire a apărării”, potrivit MApN.
„Obiectivul major al Ministerului Apărării Naționale este creșterea capabilității armatei. Pentru prima dată, bugetul ministerului a crescut și s-a obținut o creștere anuală a bugetului, până se va atinge nivelul de 2% din PIB, conform standardelor NATO”, a mai subliniat ministrul Dușa.
La rândul său, ambasadorul Harris a subliniat importanța României în relația cu Marea Britanie, accentuând, potrivit MApN, faptul că țara noastră este una dintre puținele care au forțe armate capabile, dar și voință necesară, pentru a lupta.
„Puteți să vă bazați pe sprijinul nostru în procesul de modernizare, ne dorim o colaborare mai strânsă cu România pentru că s-a dovedit un partener viabil”, a mai declarat ambasadorul Martin Harris.
Pe agenda discuțiilor au figurat procesul de transformare a NATO și participarea la misiuni internaționale.