Ministrul agriculturii din Olanda, Cornelis Peter Veerman va sosi astăzi în județul Suceava într-o vizită oficială, la invitația omologului său din România, Gheorghe Flutur.
Potrivit acestuia din urmă, scopul vizitei ministrului olandez este de a stabili parteneriate în domeniul fermelor zootehnice, unităților de procesare și fermelor vegetale. Pe parcursul celor două zile cît va dura vizita lui Veerman în Suceava, oficialul olandez va vizita cîteva ferme din județ, păstrăvăria din Valea Putnei, fabrica de lapte „Colacta” din Sadova, o stînă tradițională din Ilișești, precum și mai multe pensiuni agroturistice.
Programul vizitei delegației olandeze, din care fac parte mai mulți specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii, Naturii și Calității Alimentelor al Olandei, mai cuprinde întîlniri oficiale cu ministrul Gheorghe Flutur, în cadrul cărora se dorește discutarea modalităților în care pot fi puse în practică o serie de proiecte comune.
„Olanda este o țară foarte importantă în domeniul politicilor agricole. Vizita aceasta este cu atît mai importantă cu cît putem pune bazele unei colaborări în vederea realizării de proiecte comune. De asemenea, mai trebuie spus că noi avem deja un parteneriat cu ministerul agriculturii din Olanda, care se derulează în condiții foarte bune”, a spus Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că partea română dorește să obțină sprijin olandez în domeniul gestionării cotelor de lapte, ameliorării raselor de animale, tehnologiilor de cultură în domeniul vegetal, dar și în domeniul agroturistic.
