Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu: Nu am spus că Brădet a fost la originea îmbolnăvirilor. Dacă din brânza aceea mureau oameni?



Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, după ce Institutul Cantacuzino a anunțat rezultatele analizelor făcute în cazul copiilor din Argeș, că el nu a afirmat niciodată că brânza Brădet a fost la originea îmbolnăvirilor, dar că regulamentele CE îl obligau să comunice descoperirea E.Coli, scrie Mediafax.”Regulamentul european spune că trebuie să spui numele firmei respective ca să nu mai otrăvească alți oameni. Nu am spus niciodată eu că Brădetul a fost la originea îmbolnăvirii copiilor, nu pot să spun așa ceva. Doamne ferește! Am spus doar că lotul respectiv avea E.Coli și trebuia informată lumea ca să nu fie otrăvită. Este o obligație clară, prin Regulamentul 178, Regulamentul 273. Mars a retras un milion de batoane din toată lumea, Selgros anul trecut… Dacă, Doamne ferește, din brânza aia mai mureau niște oameni? Tot așa mă întrebați dacă dau faliment cu 60 de oameni ai lui?”, a declarat Irimescu, pentru MEDIAFAX.



Recomandări