Inopinat

Ministrul Adomniței, într-o vizită fulger în cinci școli sucevene

Prezent ieri la Suceava, ministrul Educației, Cristian Adomniței, nu a ratat ocazia de a face și o vizită inopinată în câteva dintre școlile din municipiul reședință de județ.
Acesta a vizitat ieri cinci instituții de învățământ preuniversitar și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Potrivit ministrului Adomniței, vizita nu s-a dorit a fi un control, acesta fiind prezent în școli doar pentru a lua cunoștință de problemele cu care acestea se confruntă.
Prima instituție de învățământ vizitată a fost Școala Generală nr. 10 din Burdujeni. „Aici este o criză a spațiului de învățământ. Școala este situată într-un cartier populat și nu pot fi onorate toate cererile”, a spus ministrul Cristian Adomniței.
Următoarea vizită a ministrului a fost la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, și la grădinița cu program normal și prelungit aflată în subordonarea acestei instituții.
Și aici Adomniței a constatat aceeași problemă, și anume insuficiența spațiului de învățământ. „Sunt necesare 18 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea și crearea de spații noi în această instituție”, a spus Adomniței.
Bani pentru sala de sport de la Colegiul Alimentar
De la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Cristian Adomniței a trecut pe la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. „În sala de sport de la această școală nu s-a mai făcut de ani buni nici o investiție și are nevoie de reabilitare totală”, a precizat Adomniței. Potrivit ministrului Cristian Adomniței, pardoseala sălii este foarte veche, îmbâcsită de praf și prezintă pericol pentru sănătatea cadrelor didactice și a elevilor. Ministrul a cerut conducerii școlii să facă un studiu pentru a vedea care sunt fondurile necesare pentru reabilitarea sălii.
O altă instituție de învățământ preuniversitar vizitată a fost Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, unde ministrul Adomniței a avut ocazia să participe la aniversarea unui cadru didactic al școlii. În ceea ce privește investițiile de aici, Adomniței a precizat că „școala mai are nevoie de șase miliarde de lei vechi pentru a finaliza lucrările de modernizare a căminului de elevi”.
Ultima școală vizitată de Adomniței a fost Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. „La Ștefan este nevoie de 2,5 miliarde de lei pentru aulă și, bineînțeles, bani pentru începerea lucrărilor la sala de sport”, a spus Cristian Adomniței.
De la Colegiul „Ștefan cel Mare”, Cristian Adomniței a plecat la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde a constatat că lucrările la Corpul E nu au fost terminate, din vina constructorului, deși termenul limită de execuție era 1 martie 2008.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
„Mâini unite – visuri împlinite”, proiect educațional la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți