Miniștrii PD ar putea fi schimbați dacă nu vor primi vot de încredere de la partid



Vicepreședintele PD, chestorul Camerei Deputaților, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că miniștri PD care nu vor primi un vot de încredere din partea Colegiului Director al PD ar putea fi remaniați, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am cerut încă de anul trecut într-o ședință de Birou Permanent al partidului convocarea unei ședințe speciale a Colegiului Director în care să se facă o analiză foarte serioasă a activității fiecărui ministru din 2005, iar această analiză să se încheie cu un vot deîncredere acordat fiecărui ministru. În felul acesta vom putea să apreciem foarte serios activitatea fiecărui ministru și, dacă există miniștri a căror activitate va fi apreciată ca fiind necorespunzătoare pe parcursul anului 2005, acești miniștri vor fi sancționați, iar sancțiunea se va materializa într-o remaniere”, a declarat Oltean.
Parlamentarul PD a precizat că ședința Colegiului Director, for din care fac parte toți președinții de filiale PD din țară, ar putea avea loc la începutul lunii februarie, la Cluj-Napoca, orașul de reședință al președintelui PD, Emil Boc.
„Duminică, la sediul PD din București, ne vom întâlni vicepreședinții partidului și miniștri și, cel mai probabil, vom stabili și data în care va avea loc întrunirea Colegiului Director. Sper că va fi undeva la început de februarie”, a spus Oltean.
El a refuzat să facă aprecieri asupra miniștrilor PD care ar putea fi remaniați sau să se pronunțe asupra numărului miniștrilor care și-ar pierde portofoliile.