Miniștrii își vor evalua activitatea la 500 de zile de mandat



Miniștrii Cabinetului Tăriceanu urmează să prezinte, până cel târziu la mijlocul lunii iunie, evaluări ale activității din primele 500 de zile ale guvernării pe domeniile pe care le coordonează, au convenit, miercuri, liderii Alianței PNL-PD reuniți în ședința CNC.
Potrivit președintelui executiv al PD, Adriean Videanu, discuțiile în ședința CNC s-au concentrat pe o evaluare a guvernării la 500 de zile, aceasta urmând să fie făcută și publică.
„Credem că este util să facem această evaluare, pentru că este bine să vedem ceea ce au fost promisiunile electorale și care sunt realizările astăzi”, a spus el.
Conform lui Videanu, urmează ca, sub conducerea premierului, miniștrii să-și prezinte realizările la 500 de zile de guvernare, pe fiecare minister în parte.
El a mai spus că a rămas să se stabilească un termen pentru prezentarea acestor evaluări, dar a susținut că nu va fi mai târziu de mijlocul lunii iunie.