Ministerul Turismului va aloca în următorii ani circa 20 milioane de euro, pentru a participa, alături de autoritățile publice locale, la dezvoltarea a două proiecte balneare, la Tușnad și Praid, a anunțat joi ministrul Elena Udrea. „Este vorba de investiții într-un centru balnear la Tușnad și un altul la Praid. Valoarea proiectelor se ridică la 20 milioane de euro și vor fi demarate în acest an. Nu știu când vor fi finalizate”, a declarat, joi, ministrul Turismului, Elena Udrea, prezentă la Bursa Internațională de Turism, care se desfășoară între 19 și 22 februarie la Milano.
Ea a adăugat că aceste proiecte sunt ale autorităților publice locale, iar suma de 20 milioane euro reprezintă participația Ministerului Turismului.
Oficialul a adăugat că un alt parteneriat ar putea fi încheiat cu compania Foradex, care deține licența de exploatare a izvoarelor termale din nordul Bucureștiului.
„Cei de la Foradex au venit cu ideea unui parteneriat cu Ministerul Turismului, pentru a dezvolta un centru balnear lângă București. A fost o propunere din partea lor și trebuie evaluată”, a spus Udrea.
Totodată, ea a anunțat că mai multe companii private din Dubai și Arabia Saudită s-au declarat interesate de investiții în turismul balnear din România.
„Avem solicitări din zona țărilor arabe. Este vorba de Dubai și Arabia Saudită. Ei vor să vină și să investească în turismul balnear românesc”, a afirmat Udrea.
În acest sens, ministrul român urmează să stabilească întâlniri cu reprezentanții firmelor și să le recomande unde ar putea investi.
„Sunt obligată să mă întâlnesc cu ei. Le putem recomanda zone în care să investească. Există o stațiune balneară, nu vreau să-i dau numele, în care nu s-a investit nimic. Poate arabii fac un parteneriat cu cei de-acolo”, a mai spus Udrea.
Ea a adăugat că pe teritoriul României sunt 2.000 de izvoare termale, cea mai mare parte fiind neexploatate. Ministrul a precizat că unele izvoarele naturale sunt în administrație privată, dar „din păcate” nu sunt în proprietatea celor care fac turism balnear.
„Batem mii de kilometri ca să facem spa cu apă de la chiuvetă și petale de trandafiri, în loc să facem la noi acasă aceste spa-uri, pentru că tot avem aceste ape termale”, a spus Udrea.