Ministerul Transporturilor ține la rovinietă



Ministerul Transporturilor a respins propunerea patronatelor din domeniul transporturilor rutiere de eliminare a rovinietei, arătând că taxa este singura sursă de venit a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), a anunțat, ieri, instituția.
Oficialii Ministerului Transporturilor au propus transportatorilor rutieri mai multe soluții pentru rezolvarea unora din solicitările patronatelor din domeniu, însă nu au fost de acord cu renunțarea la rovinietă, se arată în comunicatul instituției.
„Având în vedere necesitatea menținerii și obținerii de surse de finanțare pentru lucrările de infrastructură rutieră, nu putem fi de acord cu renunțarea la o sursă financiară sigură (rovinieta – nr.r), fără a analiza și fundamenta o altă opțiune. În acest moment, Ministerul Transporturilor consideră că reprezentanții CNR (Consiliul Național Rutier – n.r.) nu au o propunere viabilă pentru a lua în calcul orice modificare a structurii bugetului de stat și a surselor de constituire a acestuia”, se menționează în comunicat.