Ministerul Transporturilor susține că a soluționat revendicările angajaților de la Administrația Porturilor Maritime Constanța (APMC), care protestează de două luni acuzând conducerea de încălcări repetate ale contractului colectiv de muncă și modificarea regulamentului societății.
Mai mult de jumătate dintre cei aproximativ 900 de angajați ai APMC protestează de 58 de zile în fața sediului companiei, iar la începutul săptămânii trecute au declanșat o grevă spontană, principala revendicare fiind demisia sau demiterea directorului general, Aurelian Popa.
Ei îl acuză pe directorul societății de încălcări repetate ale contractului colectiv de muncă și de faptul că a modificat, cu acordul Consiliului de Administrației și Adunării Generale a Acționarilor, regulamentul companiei.
„Astăzi (vineri -n.r), la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului de Administrație a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC). Pe ordinea de zi a reuniunii a figurat analiza situației conflictuale existente la Portul Constanța pe fondul protestelor angajaților”, se arată într-un comunicat al MTI.
Astfel, Consiliul de Administrație al APMC a decis să revină la modalitatea de acces în port de dinainte de 31 decembrie 2011, respectiv să renunțe la taxa de acces pe căile rutiere aplicată atât angajaților proprii, cât și salariaților de la terțe firme care desfășoară activități în port. Pentru angajații proprii, taxa era de 35 de lei pe an și era achitată de companie, însă salariaților li se reținea suma de 6 lei sub formă de impozit. Pentru angajații altor firme, taxa era de 200 lei pe an.
De asemenea, s-a revenit la programul de lucru între orele 08:00-16:00, în loc de orele 09:00 – 17:00, și a fost prelungit cu un an a contractul colectiv de muncă, care expiră la 1 iulie.
„În privința bazei sportive Portul Constanța, conducerea executivă a companiei a fost mandatată să invite la negocieri reprezentanții sindicatelor din APM Constanța în vederea încheierii unui nou protocol care să vizeze exploatarea de către sindicate a bazei sportive cu respectarea prevederilor legale”, se precizează în comunicat.
Totodată, Consiliul de Administrație îi așteaptă săptămân viitoare pe reprezentanții salariaților pentru soluționarea oricăror altor probleme care nu au fost precizate în solicitările adresate până în prezent.
Astfel, MTI consideră că în acest moment nu mai există revendicări de natură sindicală care să impună continuarea protestelor în Portul Constanța.
Vineri, angajații au strigat din nou lozinci împotriva directorului general și au blocat intrările în instituție, acțiunea fiind supravegheată de polițiști și jandarmi. Săptămâna trecută, salariații protestatari au aruncat cu ouă în directorul general.