Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune Guvernului închiderea a 1.474 km de infrastructură feroviară excedentară, sumele rezultate în urma casării și dezmembrării urmând să fie utilizate de CFR SA pentru întreținerea rețelei.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, este vizată închiderea unor părți din infrastructura feroviară proprietate publică a statului, aflată în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și dată în concesiune CFR și/sau proprietate privată a CFR, care din considerente tehnice și comerciale nu mai justifică menținerea în funcțiune.
„Prin proiectul de hotărâre se aprobă închiderea, dezafectarea și valorificarea infrastructurii feroviare excedentară, ceea ce va degreva bugetul statului și bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA de cheltuielile aferente investițiilor și reparațiilor infrastructurii feroviare aparținând domeniului public al statului, respectiv domeniului privat al CFR. În acest mod, efortul statului va fi îndreptat către dezvoltarea și modernizarea principalelor linii de cale ferată pe care se desfășoară cea mai mare parte a traficului de călători și mărfuri”, se arată în nota de fundamentare.
Lista cu segmentele care vor fi închise este anexată proiectului.
Guvernul s-a angajat în urma negocierilor cu FMI să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găsește un investitor care să realizeze întreținerea acestora și care va fi selecționat în urma unor licitații.
Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (rețea desfășurată), din care 17.691 km infrastructură feroviară publică și 2.519 km infrastructură feroviară privată.
Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR
