Ministerul Transporturilor a solicitat 600 de milioane de euro la viitoarea rectificare bugetară

Ministerul Transporturilor a solicitat o sumă de 600 milioane euro la viitoarea rectificare bugetară, pentru mai multe proiecte din domeniul rutier și feroviar, a declarat, marți, ministrul de resort, Ludovic Orban.
El a menționat că premierul Călin Popescu Tăriceanu și ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, au agreat cea mai mare parte a sumelor.
„Rectificarea bugetară urmează să fie dezbătută și aprobată de guvern, după ce președintele Traian Băsescu va promulga legea de abilitare a Executivului de a emite ordonanțe de urgență pe perioada vacanței parlamente”, a declarat Orban, într-o conferință de presă.
Ministrul Transporturilor a precizat că prin rectificarea bugetară vor fi alocate diverse sume pentru construcția autostrăzilor Transilvania și București-Ploiești și exproprierea unor terenuri de pe Coridorul IV Paneuropean, pe tronsoanele Cernavodă-Constanța și Arad-Timișoara.
„Vom aloca sume importante pentru investiții și la proiectele privind unele centuri. Spre exemplu, lărgirea la patru benzi a centurii existente a Bucureștiului, centurile de la Ploiești, Oradea, Deva, Orăștie și Constanța, care se fac la profil de autostradă”, a spus Orban.
Potrivit oficialului, Ministerul Transporturilor a solicitat, totodată, suplimentarea bugetelor companiei Metrorex pentru cele trei obiective, respectiv tronsonul Nicolae Grigorescu-Șoseaua de centură, care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, tronsonul 1 Mai-Laromet și pentru magistrala 5 Drumul Taberei-Universitate.
El a menționat că a solicitat la rectificarea bugetară alocarea unor sume pentru CFR Călători și pentru CFR Infrastructură, pentru proiectele de construcție a liniei feroviare București-Constanța și suplimentarea intrărilor de credite de la Banca Mondială.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat