Ministerul Transporturilor a aprobat fuziunea aeroporturilor Otopeni și Băneasa



Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat vineri, în adunarea generală extraordinară a acționarilor Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu din Băneasa, fuziunea aerogării cu Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, prin înființarea Companiei Naționale Aeroporturi București.
„Următorul pas este aprobarea hotărârii de Guvern privind înființarea Companiei Naționale Aeroporturi București, apoi va urma o perioadă în care cele două aeroporturi trebuie să se pună de acord cu toate chestiunile de ordin administrativ și juridic. Cam în cinci săptămâni de la aprobarea hotărârii în Guvern procedurile de fuziune vor fi finalizate”, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) Marin Anton.
Ambele aeroporturi sunt controlate în proporție de 80% de Ministerul Transporturilor, iar Fondul Proprietatea deține 20% din titluri. Strucutura acționariatului va fi menținută la Compania Națională Aeroporturi București.
Proiectul fuziunii trebuia discutat în ședință de Guvern la sfârșitul lunii iulie, însă a fost retras pentru o reuniune viitoare, reprezentanții PSD solicitând ca actul normativ să fie discutat în prealabil în Coaliție, au declarat, la acea dată, agenției MEDIAFAX, surse oficiale.
Fuziunea este argumentată în proiectul de act normativ prin reducerea costurilor globale de exploatare, posibilitatea unui management și a unei operări comune a aeroporturilor ce deservesc aceeași zonă, elaborarea unei strategii unitare de dezvoltare și modernizare a infrastructurii aeroportuare, precum și prin constituirea unui „pachet de acțiuni deosebit de atractiv în vederea privatizării”.
Conform documentului, Compania Națională Aeroporturi București, realizată în urma fuziunii, își va asigura sursele de finanțare din venituri proprii, sume alocate de la bugetul de stat, credite bancare, credite externe contractate sau garantate de stat, acordate cu respectarea regulamentelor comunitare privind concurența, fonduri externe nerambursabile, acordate în condițiile legii, precum și forme legale de participare a capitalului privat și alte surse legal constituite.
Sediul central al companiei va fi în Otopeni, cele două aeroporturi urmând să funcționeze ca puncte de lucru. Compania va avea un capitalul social inițial de 143,7 milioane lei.
Prin actul normativ se propune trecerea unor terenuri aflate în domeniul privat al statului și date în folosința gratuită a Aeroportului Henri Coandă în folosința gratuită a companiei nou-înființate.
Hotărârea de înființare a companiei Aeroporturi București a fost aprobată de fostul Executiv în luna martie 2007, iar cererea de constituire a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului două luni mai târziu.
În luna iunie 2007, Aviația Utilitară a depus însă în instanță o contestație față de constituirea societății, iar un judecător delegat al Registrului Comerțului Ilfov a suspendat constituirea Companiei Naționale Aeroporturi București.
Tot în 2007, Ministerul Transporturilor a inițiat procedura premergătoare vânzării de pachete de acțiuni reprezentând 5% din capitalul social a opt companii din subordinea sa, în vederea tranzacționării la Bursa de Valori București. Printre companiile vizate erau și cele două aeroporturi din Capitală.
Pentru a nu bloca vânzarea la bursă a unor acțiuni din capitalul social al acestora, Guvernul a anulat, la începutul anului 2008, hotărârea de înființare a Companiei Naționale Aeroporturi București.