Ministerul sârb al Justiției explică ce se întâmplă după audierea lui Sebastian Ghiță



Ministerul Justiției din Serbia transmite, într-un răspuns pentru Mediafax, că instituția va decide dacă Sebastian Ghiță va fi sau nu extrădat, după ce Curtea Supremă din Belgrad, unde fostul deputat este audiat vineri, va stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aducerea sa în România, scrie Mediafax.”Potrivit Convenției Europene de Extrădare, Curtea Supremă va decide dacă sunt îndeplinite toate condițiile. După decizia Curții, Ministerul Justiției va avea ultimul cuvânt în ceea ce privește extrădarea lui Sebastian Ghiță”, se arată în răspunsul Ministerul sârb al Justiției, transmis, vineri, către Mediafax.Sebastian Ghiță este audiat, vineri, de judecătorii Curții Supreme din Belgrad în vederea extrădării. Ședința nu este publică, arată un anunț al instanței.În ceea ce privește cauzele din țară, în care este implicat fostul deputat, acesta va fi audiat luni, prin videoconferință, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul „Ponta-Blair”. Fostul deputat ar fi trebui să fie audiat joi, prin videoconferință, însă audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiță a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare. .



Recomandări

Toader, întrebat dacă Ministerul Justiției s-a implicat în ancheta care o vizează pe Kovesi: Exclus

Adina Florea explică dosarul lui Kovesi: E urmare a sesizării lui Sebastian Ghiță din decembrie 2018

Adjunctul DNA, Marius Iacob, audiat la Parchet după denunțul lui Ghiță contra Codruței Kovesi

Poliția, despre aducerea în țară a lui Popa: Contractul, de 234.207,30 de lei, achitat de IGPR

Înalta Curte de Justiție din Belgrad respinge cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță

Sebastian Ghiță, achitat de ÎCCJ în dosarul cu foști șefi din poliție și parchete din Prahova