Ministerul Sănătății recomandă continuarea vaccinării în martie, gripa a depășit limitele așteptate



Ministerul Sănătății recomandă continuarea vaccinării antigripale cel puțin până la sfârșitul lunii martie, media cazurilor de infecție respiratorie și gripă din ultimele trei săptămâni depășind limitele așteptate, potrivit specialiștilor.
Ministerul Sănătății reamintește populației că vaccinația este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandă tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit medicului de familie, arată un comunicat de joi al instituției.
Județele care au epuizat stocurile de vaccin și care au nevoie de acest produs îl pot solicita acelor județe care îl dețin încă în stoc. Până acum, în cadrul campaniei de imunizare gratuită a Ministerului Sănătății au fost vaccinate 1.179.051 de persoane.
Totodată, Ministerul Sănătății atenționează asupra faptului că la nivelul direcțiilor de sănătate publică mai există 141.000 de doze de vaccin gripal din cele 1.300.000 achiziționate de MS pentru sezonul 2010-2011 și cele cumpărate de către direcțiile de sănătate publică la nivel local.
Din totalul persoanelor vaccinate, până în prezent, aproximativ 600.000 au vârstă peste 65 de ani, reprezentând una dintre categoriile cel mai expuse la viroze și boli respiratori. Restul persoanelor vaccinate fac parte din categoria celor cu boli cronice în special boli respiratorii și cardiovasculare și boli metabolice.
De asemenea, au fost vaccinați gratuit copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, conform strategiei Ministerul Sănătății și recomandărilor OMS și ECDC.
Campania de vaccinare a Ministerului Sănătății se derulează ca în fiecare an prin cabinetele medicilor de familie și în spitale. Ministerul Sănătății atrage atenția populației ca în această perioadă cu o creștere importantă a numărului de viroze respiratorii și gripă este necesar un comportament adecvat pentru evitarea îmbolnăvirilor.
„Astfel, măsurile de igienă personală sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratori și în special prin gripă și ele se referă la spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, evitarea zonelor aglomerate, respectarea unui regim de viață sănătos bazat pe legume, fructe, odihnă și mișcare, cât și adoptarea unei ținute vestimentare care să protejeze de frig”, a precizat sursa citată.
Ministerul Sănătății mai precizează că medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție, respectiv spital de boli infecțioase, se administrează la indicația medicului, în cazurile grave sau la persoanele bolnave care prezintă factori de risc indiferent de rezultatul laboratorului pentru gripă.
În plus, Ministerul Sănătății solicită cadrelor didactice să sesizeze orice caz suspect de gripă și să atenționeze medicul în legătură cu acesta.
„Pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități școlare o importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă. Orice caz suspect de gripă va fi trimis la medic sau va fi făcută recomandarea de izolare la domiciliu”, precizează Ministerul Sănătății .