Procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi, că a primit o înștiințare de la Președinție privind cererile de aviz de urmărire penală pentru opt miniștri și foști miniștri, însă așteaptă de la Ministerul Justiției documentele.
„Când o să primim avizul, se vor continua cercetările penale în aceste dosare”, a spus Kovesi, adăugînd faptul că așteaptă de la Ministerul Justiției avizele transmise de președintele Traian Băsescu.
Totodată, Kovesi a arătat că avizele au fost solicitate pentru a se putea continua cercetările, procurorului de caz revenindu-i exclusiv decizia de începere a urmăririi penale, neînceperii urmăririi penale sau de administrare a probelor.
Ministrul interimal al Justiției, Teodor Meleșcanu, va analiza, într-o ședință programată joi la prânz, dacă avizele președintelui de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foști sau actuali miniști întrunesc condițiile legale, urmând să anunțe, la finalul acesteia, asumarea sau respingerea lor.
„Începând cu ora 12.00, voi avea o întâlnire la minister cu specialiștii, cu care voi analiza condițiile de legalitate necesare pentru actele președintelui privind cazurilor celor opt foști și actuali miniștri. Probabil în jurul orei 13.00 voi anunța ce decizie am luat. Dacă documentele întrunesc condițiile legale, ele vor urma obligatoriu traseul stabilit prin lege”, a declarat Teodor Meleșcanu, la plecarea de la prima ședința a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la care a participat.
Parchetul instanței supreme a primit, miercuri seară, cererea și documentația prin care șeful statului a solicitat declanșarea procedurilor legale împotriva a opt foști și actuali membri ai Guvernului. În același timp, președintele Traian Băsescu a trimis documente similare Ministerului Public.
În acest context, Ministerul Public așteaptă de la Ministerul Justiției cererea și documentația prin care șeful statului a solicitat declanșarea procedurilor legale împotriva a opt foști și actuali membri ai Guvernului.
După primirea documentului prin filiera impusă de lege, conducerea Ministerului Public va transmite Direcției Naționale Anticorupție, respectiv Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, avizele pentru declanșarea cercetărilor cu privire la foștii și actualii demnitari.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut ministrului interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codruț Șereș și Traian Decebal Remeș.