Ministerul Muncii propune reducerea cu două mii a numărului de autorizații de muncă pentru străini



Numărul autorizațiilor de muncă ce vor fi eliberate cetățenilor străini în 2008 ar putea fi mai mic decât anul trecut cu două mii, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) propunând, printr-un proiect de hotărâre, eliberarea a 10.000 de autorizații.
Numărul de autorizațiilor de muncă ce pot fi eliberate străinilor se stabilește anual prin hotărâre de Guvernul, la propunerea MMFES, în 2007 fiind aprobată eliberarea a 12.000 de autorizații.
În acest an, potrivit proiectului de act normativ elaborat de MMFES și supus, miercuri, dezbaterii publice, ar putea fi eliberate 10.000 de autorizații pentru străini, reducerea numărului fiind propusă din mai multe motive.
Una din cauze se referă la faptul că previziunile referitoare la creșterea investițiilor străine și a nivelului de dezvoltare economică a României odată cu aderarea la Uniunea Europeană vor trebui susținute de resursele existente pe piața muncii.
De asemenea, în luarea acestei decizii s-a ținut cont și de faptul că, în prezent, Guvernul elaborează un plan de măsuri privind reîntoarcerea lucrătorilor români din străinătate și menținerea lucrătorilor români pe piața muncii din România, în vederea acoperirii deficitului de forță de muncă actual.
Totodată, MMFES motivează decizia și prin faptul că până anul trecut au fost eliberate aproximativ 5.500 de autorizații de muncă noi străinilor care au solicitat accesul pe piața muncii din România, reprezentând sub 50 la sută din numărul total al autorizațiilor aprobate pentru anul 2007.
Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până pe 20 ianuarie.