Reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP) caută, împreună cu cei de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), o formulă de îmbunătățire a programului „Rabla” care să se aplice în 2011, una dintre variante fiind și creșterea numărului de vouchere pe care o persoană le poate folosi.
„În prezent se face o analiză pentru a vedea cât de bine a funcționat programul în 2010 și pentru a determina ce anume nu a funcționat și trebuie remediat. Până în acest moment nu s-a stabilit nimic concret pentru la anul, există diferite scenarii, diferite variante, însă nu s-a stabilit nimic oficial”, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din MMP.
Reprezentanții ministerului au mai precizat că analiza este făcută împreună cu specialiștii AFM, „numai la finalul acesteia putând fi trase concluzii despre cum ar trebui să arate «Rabla 2011»”.
„Se discută și posibilitatea creșterii numărului maxim de vouchere care ar putea fi utilizate de o singură persoană la cumpărarea unei mașini, însă este doar una din multele posibilități”, au declarat sursele citate, precizând că, cel mai probabil, săptămâna viitoare va avea loc o conferință de presă în care să fie prezentate modificările modului de funcționare a Programului „Rabla”.