Echipe mixte, formate din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Poliției Locale și Jandarmeriei, vor patrula în zonele amenajate pentru activități de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic și în cele turistice, informează Mediafax. Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a dispus măsuri speciale de monitorizare a aplicării și respectării Legii 54/2012 – Legea picnicului, în perioada sărbătorilor pascale și mini-vacanței de 1 Mai, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, agenției MEDIAFAX. Astfel, Ministerul Mediului, în colaborare cu Garda Națională de Mediu, cu Poliția Locală și cu Jandarmeria Română, vor organiza echipe mixte de control, care vor patrula în zonele special amenajate pentru activități de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic, respectiv în zonele turistice și în zonele de afluență publică, pentru a asigura respectarea prevederilor legale. De asemenea, administrațiile publice locale au fost atenționate cu privire la obligațiile ce decurg din Legea 54/2012, referitoare la organizarea zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic.





