Ministerul Mediului anunță că programul „Casa Verde” va fi operațional din martie, în noua formă



Programul „Casa Verde” ar putea fi pus în aplicare de la sfârșitul lunii martie, a anunțat, joi, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, arătând că modul de aplicare a acestuia a fost îmbunătățit pentru a crește eficiența utilizării fondurilor publice. Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, cunoscut drept „Casa Verde”, promovat pe final de mandat de fostul titular al portofoliului de la Mediu, Korodi Attila, este, practic, anulat după intrarea în vigoare a unui ordin în acest sens al ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara, în 15 ianuarie, într-o conferință de presă, că programul „Casa Verde” nu poate începe conform calendarului stabilit anterior de ministrul Korodi, invocând în acest sens mai multe motive de amânare. Cu acea ocazie, Nemirschi a criticat modul în care programul a fost legiferat, spunând că regulamentul a fost făcut „în grabă și cu iz de campanie electorală”.
„Mâine (vineri – n.r.) voi avea pe masa mea draftul Ghidului de implementare pentru programul «Casa Verde». Acesta va conține modificări ale tuturor neajunsurilor pe care le-am identificat în proiect”, a spus Nemirschi.
Ministrul nu a putut da detalii despre forma documentului, precizând doar că el va servi scopului de a cheltui „cu folos real” cele 130 de milioane de euro alocate pentru acest program.
„Vom păstra suma, însă vom schimba destinația banilor și cota de subvenție. Acea cotă de subvenție de 90 la sută pentru locuințe personale era foarte generoasă în a crea probleme”, a spus Nemirschi.
El a anunțat că beneficiarii vor fi, cu prioritate, instituțiile de stat și sediile în care acestea funcționează, dând ca exemplu spitalele, căminele de bătrâni, căminele studențești și alte clădiri cu funcțiuni sociale.
„Vreau ca banii statului să se ducă pe sisteme de acest tip destinate locurilor în care statul plătește pentru căldură și apă caldă”, a spus Nemirschi.
Și asociațiile de locatari vor fi în vârful listei beneficiarilor, Ministerul Mediului urmând să stabilească, în acest sens, un mod de aplicare a programului în comun cu furnizorii de apă caldă pentru populație.
„Încerc să păstrez și subvenția pentru locuințele familiale private, însă va fi clar și explicit reglementat faptul că sistemele plătite de stat nu vor ajunge să fie folosite la case de vacanță de pe Valea Prahovei, de pildă, unde proprietarii fac trei dușuri vara și două iarna”, a declarat Nemirschi.
El a susținut că ținta ministerului pe care îl conduce este ca programul să fie operațional „de la sfârșitul lunii martie”.
Întrebat despre eficiența sistemelor, Nemirschi a precizat că, din experiența sa de inginer, cunoaște că, vara, pe litoral, hotelurile echipate cu sisteme de încălzire solară a apei economiseau până la 20 la sută din costurile pentru apă caldă.
Ministerul Mediului încearcă „să cupleze” programul-pilot „Casa Verde” cu proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței legat de izolarea termică a blocurilor, ministrul Nemirschi anunțând că a avut deja discuții în acest sens cu Vasile Blaga, titularul portofoliului Dezvoltării Regionale.