Ministerul Finanțelor: Patriarhia, amendată pentru că nu a informat asupra calendarului de reevaluare a ofertelor



Patriarhia a fost amendată, în cadrul procedurilor de atribuire a lucrărilor de restaurare a Palatului patriarhal, pentru că nu a informat Ministerul Finanțelor Publice (MFP) asupra calendarului de derulare a procesului de reevaluare a ofertelor, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanții MFP.Amenda de 10.000 de lei, minimul conform legii, a fost aplicată Patriarhiei Române, deoarece comisia de evaluare nu a informat observatorii desemnați din cadrul MFP – Unitatea de Coordonare și Verificare a Achizițiilor Publice (UCVAP), asupra calendarului de derulare a procesului de reevaluare a ofertelor, potrivit reprezentanților ministerului.Sancțiunea a fost aplicată pe 4 decembrie, după ce comisia de evaluare a întocmit și semnat raportul procedurii din 3 decembrie în lipsa observatorilor desemnați din cadrul MFP – UCVAP. Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor, observatorii din partea instituțuiei nu au fost invitați la această ședință.Astfel, Patriarhia a încălcat prevederile articolului 4 indice 1 lit. c) din OUG nr. 30/2006, potrivit cărora: „autoritatea contractantă inițiatoare a procedurii de atribuire, selectată pentru verificare, are obligația de a îndeplini următoarele: c) de a informa asupra calendarului de derulare a procesului de evaluare a candidaturilor / ofertelor și asupra oricăror modificări aduse calendarului de derulare a procesului de evaluare, în termen de o zi lucrătoare de la întocmirea/modificarea acestuia”. Această faptă constituie contravenție și se sancționează, potrivit art. 10 alin.(1) lit a) din același act normativ, cu amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.Reprezentanții MFP au mai precizat că mențiunea Patrirahiei, conform căreia nu putea risca depășirea temenului de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) privind licitația, „nu are nicio legătură cu aspectele constatate și sancționate”.În prezent procedura de atribuire se află în curs de reevaluare a ofertelor conform deciziei C.N.S.C. nr. 3278/C8/3407/12.09.2013, nefiind desemnat deocamdată niciun câștigător, mai arată reprezentanții MFP.Patriarhia nu a achitat amenda, depunând contestație împotriva procesului verbal.Reprezentanții Patriarhiei au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că au fost amendați de UCVAP după ce au respectat o decizie a instanței, în termenul legal de 15 zile.”În martie 2013 au fost înscrise în competiție 13 firme pentru executarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Patriarhiei cu fonduri europene. La fiecare ședință au fost prezenți reprezentanții UCVAP care au și semnat procesele verbale. În final, o firmă a contestat rezultatele licitației, iar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curtea de Apel București i-au dat câștig de cauză. Patriarhia Română a pus în aplicare decizia instanței în termneul de 15 zile prevăzut de lege. Patriarhia Română își exprimă convingerea că justiția va constata caracterul abuziv al amenzii aplicate de UCVAP din Ministerul Finanțelor Publice pentru «vina» de a fi adus la îndeplinire în termenul legal o hotărâre judecătorească irevocabilă”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Patriarhiei.De asemenea, Patriarhia Română speră că „tergiversările birocratice nejustificate și neexplicate de UCVAP vor înceta” și că vor fi demarate lucrările de execuție ale acestui proiect cu finanțare europeană, semnat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale încă din anul 2012.Valoarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Patriarhiei este de 64 de milioane de lei fără TVA, dintre care 98 la sută sunt asigurați din fonduri europene, iar 2 la sută din sumă, de Patriarhia Română.



Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava
Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava