Ministerul Educației vrea să revitalizeze programul Euro 200,pentru acordarea unui ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare pentru elevi și studenți, pentru ca acesta să cuprindă un număr mai mare de potențiali beneficiari.
Având în vedere că pentru a primi bonul valoric de 200 de euro condițiile de acordare au rămas aceleași ca în 2004, de la înființarea programului,pentru 2018, măsura propusă de ministerul de resort este majorarea limitei venitului pentru fiecare membru de familie până la care se acordă acest sprijin.
Astfel, proiectul prevede că beneficiari pot fi elevii și studenții care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 de lei pe membru de familie, față de 150 de lei cât este în prezent.
„Prin indexarea cuantumului plafonului la valoarea de 250 de lei, numărul potențialilor beneficiari va crește, asigurând astfel accesul la informația digitalizată și premisele pentru dezvoltarea competențelor de utilizare TIC pentru un număr mai mare de potențiali beneficiari. Pentru anul 2018, bugetul alocat Ministerului Educației pentru implementarea programului prevede suma de 13.000 mii lei, ceea ce ar permite acordarea ajutorului pentru 13.575 potențiali beneficiari”, informează Ministerul Educației.
„O inițiativă prolifică în primii ani de implementare a ajuns să fie un program desuet”
Referitor la programul Euro 200, care oferă posibilitatea elevilor și studenților cu resurse materiale reduse să-și cumpere un calculator, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere modificări urgente.
„O inițiativă pornită în urmă cu 14 ani, care s-a dovedit a fi prolifică în primii ani de implementare, a ajuns să fie un program desuet, în condițiile în care numărul de solicitări a scăzut foarte mult din 2004 până în 2017”, arată ANOSR.
Studenții atrag atenția că suma de 200 de euro nu a fost indexată niciodată până în prezent, fapt ce a restricționat foarte mult accesul studenților și al elevilor la aceste fonduri. De asemenea, plafonul de venituri per cap de membru de familie a rămas la suma de 150 de lei, limitând extrem de mult tinerii care se află în pragul sărăciei, dar care au venituri un pic mai mari. Un raport al Curții de Conturi constată, de asemenea, că programul Euro 200 „trebuie revizuit/ îmbunătățit, având în vedere carențele, inadvertențele, imperfecțiunile legislative identificate”.
ANOSR cere majorarea bonului valoric de la 200 de euro la 600 de euro, astfel încât elevii și studenții să își poată achiziționa calculatoare performante, dar și creșterea plafonului de venit net maxim lunar mediu/ membru de familie.
„Programul Euro 200 a reprezentat și reprezintă, cel puțin la nivel conceptual, una dintre măsurile cele mai bune luate de Guvernul României în ceea ce privește conectarea la societatea informațională a tinerilor cu probleme socio-economice sau din medii defavorizate. Inerția Executivului în ceea ce privește acest program a contribuit la situația în care acest program este cvasi-necunoscut în rândul studenților, doar un număr infim dintre aceștia fiind potențiali beneficiari”, a transmis Marius Deaconu, președinte ANOSR.