Planuri

Ministerul Educației vrea învățământ obligatoriu de la 3 ani

Ministrul Educației, Remus Pricopie, estimează că, începând din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani
Ministrul Educației, Remus Pricopie, estimează că, începând din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani

Ministrul Educației, Remus Pricopie, estimează că, începând din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani.
Aflat la Suceava, cu prilejul festivității de deschidere a Congresului Național al Învățătorilor, Pricopie a menționat că „învățământul obligatoriu de la 3 ani nu se va întâmpla anul ăsta, nu se va întâmpla în 2 ani, dar progresiv, în maxim 4-5 ani, trebuie să ajungem acolo”.
Acesta a prezentat avantajele unei astfel de inițiative menționând că sunt mari diferențele dintre dezvoltarea fizică și intelectuală a unui copil care a frecventat grădinița și nivelul de dezvoltare al unuia care nu a frecventat învățământul preșcolar.
„Nu exclud ca următoarea modificare a Legii Educației Naționale, fie prin Parlament, fie printr-o ordonanță de urgență, să aducă deja o noutate referitoare la acest aspect, respectiv obligativitatea grupei mari la grădiniță, de la 5 ani, din 2015, și estimez că, din anul școlar 2018-2019, învățământul va fi obligatoriu de la vârsta de 3 ani”, a mai arătat Remus Pricopie.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar