Ministerul Educației reduce programul elevilor de liceu la maxim 30 de ore pe săptămână, conform noilor planuri cadru pentru anul școlar 2009-2010, această măsură neafectând numărul posturilor din învățământ, a anunțat, marți, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Adriana Pană. Noile planuri cadru pentru anul școlar 2009 – 2010 vor putea fi consultate, începând de marți, pe site-ul Ministerului Educației.
„Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a finalizat noile planuri cadru pentru 2009-2010. Am ajuns la aceste noi planuri cadru din două motive, unul pentru că Scolile de de Arte și Meserii vor deveni de la 1 septembrie licee tehnologice, și doi, la solicitarea nenumăraților elevi din liceele românești care au cerut ca numărul maxim de ore pe săptămână să fie maximum 30, așa cum este la școala generală”, a arătat Adriana Pană.
Ea a mai spus că decizia a fost luată după ce au fost consultate sindicatele și că acestea „au îmbrățișat acestă idee”. Pană a precizat că au fost discuții cu școlile MApN și MI și că nu au fost obiecții nici din partea conducerii acestora.
Secretarul de stat a susținut că cele mai multe ore reduse sunt cele de sport. Astfel, de la aria curriculară de educație fizică și sport, cele două ore au fost reduse la una. Compensatoriu însă, elevii pot face ore suplimentare de sport, dar în domeniile preferate cum ar fi volei, fotbal sau handbal.
„Noi avem mai multe tipuri de bacalaureat A, B și C. La final de clasa a XII-a, elevii toți trebuie să atingă niște competențe care nu puteau fi afectate prin reducerea unor ore de la alte discipline”, a spus secretarul de stat, motivând astfel decizia reducerii numărului orelor de sport.
De asemenea, a fost redus la jumătate numărul de ore la a doua limbă modernă, dar nu au fost afectate orele de limba română.
„Dar nu este uniformitate la toate planurile cadru, trei sau patru ore trebuia să dispară de undeva”, a mai spus Pană. Ea a adăugat că sunt peste 200 de planuri cadru, dar nu poate spune exact care este numărul total de ore reduse. „Cert este că unii elevi aveau între 32,34 și chiar 37 de ore pe săptămână și de anul viitor vor avea numai 30”, a conchis secretarul de stat în MECI.
Adriana Pană a precizat că este necesară transformarea Școlilor de Arte și Meserii în licee tehnologice, din două rațiuni. În primul rând, elevii terminau Școala de Arte și Meserii după cinci ani, cu un nivel de pregătire unu, care nu îi ajuta deloc la angajare.
„Noua rută este atât în favoarea elevilor, cât și a angajatorilor. Elevii termină liceul tehnologic odată cu ceilalți, dar pot întrerupe cursurile după zece clase cu o pregătire pe care o acceptă angajatorul”, a adăugat Adriana Pană.