Ministerul Educației recomandă înscrierea copiilor în clasa I până la 1 mai



Ministerul Educației recomandă părinților să-și înscrie copiii în clasa I până la data de 1 mai, fără ca acest termen să aibă un caracter limită, o notificare în acest sens fiind transmisă inspectoratelor școlare județene.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) a comunicat, marți, că inspectoratele trebuie să-i informeze pe părinți în legătură cu necesitatea înscrierii copiilor la școală, pe cât posibil, până la data de 1 mai.
Ministerul intenționează să prefigureze cât mai clar posibil numărul de elevi care vor începe școala în septembrie, astfel încât să poată fi identificat necesarul real de posturi didactice. Măsura se corelează cu prevederile Ordinului privind Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2007-2008, conform căreia inspectoratele școlare vor afișa și publica lista posturilor/catedrelor vacante titularizabile, până la data de 19 mai.
Inspectoratele școlare județene vor transmite unităților de învățământ obligația înscrierii cu prioritate a copiilor care locuiesc în apropierea școlii și ulterior, în limita locurilor disponibile, a celorlalți solicitanți. Pentru asigurarea transparenței procesului de înscriere în clasa I, fiecare unitate școlară va afișa numărul de clase disponibil, în conformitate cu planul de școlarizare, iar săptămânal, situația înscrierilor. De asemenea, unitățile școlare care nu au structurată o circumscripție școlară vor face publice criteriile proprii de înscriere și vor răspunde în scris tuturor solicitărilor de înscriere ale părinților, în baza respectării acestor criterii. Inspectoratele școlare vor iniția campanii de informare în presa locală pentru promovarea calendarului înscrierilor în clasa I.
MECT solicită inspectoratelor școlare să ia toate măsurile în vederea respectării, pe cât posibil, a calendarului înscrierilor, ceea ce va permite încadrarea de personal didactic calificat, „element esențial în asigurarea calității educației viitorilor școlari”.
Conform Legii 268/13 iunie 2003 pentru modificarea și completarea Legii Învățământului 84/1995, în clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de șase ani până la data începerii anului școlar, precum și cei care împlinesc respectiva vârstă până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psiho-somatică este corespunzătoare. De asemenea, „la cererea scrisă a părinților, tutorilor sau susținătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de șase ani până la data începerii anului școlar, va fi amânată cu un an’.
Data de 1 mai nu are caracter de termen limită, înscrierile fiind în continuare posibile, conform legislației în vigoare, a precizat sursa citată.