Ministerul Educației ia măsuri pentru debirocratizarea muncii didactice



Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) ia măsuri pentru debirocratizarea muncii didactice, punând la dipoziția tuturor cadrelor didactice din România, pentru prima dată, planificările calendaristice.
Planificările sunt disponibile pe site-ul www.edu.ro, la secțiunea învățământ preuniversitar, începând cu data de 1 septembrie 2011. Planificările sunt avizate de comisiile naționale de specialitate pe discipline și reprezintă munca a peste 2.500 de cadre didactice, direct de la catedră, precum și a aproximativ 120 de inspectori de specialitate din Ministerul Educației și inspectoratele școlare.
Secretarul de Stat Oana Badea precizează: „Corelarea acestor instrumente ale muncii didactice cu particularitățile individuale, de grup și de vârstă ale beneficiarilor direcți ai educației va aparține fiecărui dascăl în parte. Substanța acestei măsuri constă, dincolo de orice analiză, în pasul spre debirocratizarea muncii didactice. În acest fel, economisim timp și energie în favoarea muncii directe cu elevii noștri, ceea ce reprezintă esența muncii oricărui dascăl”.