Ministerul Educației datorează un miliard de euro firmelor de construcții care au executat lucrări la școli, a anunțat la Suceava ministrul de resort, Ecaterina Andronescu.
Andronescu nu a putut spune când vor fi achitați banii către constructori, precizând doar că acest lucru depinde de bugetul care va fi alocat ministerului în 2010. Ministrul Educației a arătat că la începutul mandatului său a preluat investiții în 4.300 de școli din țară, subliniind că prin bugetul pe acest an a alocat resurse pentru finalizarea lucrărilor la circa 2.000 de unități de învățământ. Andronescu a menționat că bugetul pe 2009 a fost de doar 200 de milioane de lei, extrem de mic în raport cu necesitățile.
„Contractele încheiate de primării sau Inspectoratele Școlare pentru executarea lucrărilor la școli nu au ținut seama de resursele distribuite prin hotărâri de guvern. Adică s-a încheiat contract de 100 de miliarde de lei vechi, când hotărârea de guvern nu-i dădea decât 7 miliarde de lei și atunci lucrările s-au făcut în avans, iar acum suntem în situația în care avem datorii către foarte multe firme care au angajat contracte cu Inspectoratele Școlare sau cu primăriile. S-au angajat sumele și au făcut datorii, fără să aibă în spate un act normativ. Sunt probleme și mai durează ceva timp până se clarifică și reușim să intrăm în normalitate”, a explicat Andronescu.
Andronescu: „La investițiile pornite în școli în 2008 a funcționat doar criteriul campaniilor electorale”
Ministrul a ținut să precizeze că investițiile în școli au fost demarate de predecesorul său fără să țină seama de niște criterii concrete, ceea ce a condus la situația de blocaj care este în prezent.
„Pe mandatul meu anterior aveam niște criterii. Unul era legat de numărul de elevi și de perspectiva de a acoperi școala respectivă cu elevi. Apoi cât este de necesară acea investiție, pentru că nu toate școlile necesitau același volum al reabilitării. A funcționat doar criteriul campaniilor electorale din 2008, fără să se uite cineva la niște criterii care să ierarhizeze nevoile de investiții în școli”, a spus Andronescu.






