Directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar din județ au primit, din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, o adresă semnată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) referitoare la reevaluările periodice pe care instituția subordonată ministerului de resort trebuie să le facă.
Managerii unităților de învățământ trebuie să înainteze o solicitare scrisă de evaluare către Inspectoratul Școlar, iar ulterior instituția suceveană trebuie să transmită ministerului lista cu unitățile de învățământ din județ care pot intra în procesul de evaluare periodică în anul școlar curent.
Unitățile de învățământ acreditate se supun procesului de evaluare periodică la un interval de cel mult cinci ani.
Potrivit reprezentanților IȘJ Suceava, „școlile care, în perioada 2007-2013, au parcurs diverse tipuri de evaluări externe ale ARACIP (autorizări, acreditări, evaluări periodice) nu pot solicita evaluare periodică în acest an școlar.”
Până la finele anului școlar 2013-2014 vor fi declanșate procedurile de evaluare externă.
Școlile vor primi calificative
ARACIP va evalua procesele prin care se asigură calitatea în instituțiile controlate, punctele tari, punctele slabe etc. Totodată, ARACIP va realiza evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar vizate, avânt totodată puterea de a autoriza sau acredita anumite specializări din cadrul acestora.
În urma evaluării, unitățile școlare vor primi câte un calificativ care să reflecte calitatea actului didactic. În cazul în care calificativele obținute de școlile din județ sunt nesatisfăcătoare, acestea vor fi obligate să elaboreze un plan de măsuri de îmbunătățire a calității pentru un an de zile.
Această evaluare se face contra cost, contravaloarea urmând a fi suportată de unitatea de învățământ solicitantă.