Ministerul Educației afișează, vineri, varianta finală a subiectelor pentru bacalaureatul 2008



Ministerul Educației va afișa, vineri, pe site-ul instituției, varianta finală a subiectelor la probele scrise ale examenului de bacalaureat, iar până în 27 aprilie vor fi făcute publice și subiectele la probele orale.
Subiectele pentru probele scrise de la examenul de bacalaureat din sesiunea 2008 au fost supuse dezbaterii publice timp de o lună, din 1 martie până în 31 martie.
Formele finale ale subiectelor vor fi postate pe site-ul www.subiecte2008.edu.ro, vineri, până în ora 14.00, potrivit directorului în Ministerul Educației Daniel Tomoni.
Ulterior, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) va distribui inspectoratelor școlare DVD-uri cu subiectele la probele scrise și cu rezolvările, numai pentru disciplinele matematică, fizică, informatică și chimie. Inspectoratele școlare au obligația să distribuie aceste DVD-uri în școli până la sfârșitul lunii aprilie.
Potrivit lui Tomoni, în cursul zilei de vineri vor fi disponibile și informații despre numărul total al sesizărilor trimise în legătură cu subiectele de la bacalaureat supuse dezbaterii publice și despre modificările realizate în baza observațiilor primite, cu respectarea programelor școlare în vigoare și Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat 2008.