Parchetul instanței supreme precizează că Ministerul Educației a solicitat, ieri, Parchetului Tribunalului Suceava informații legate de incidentul dintr-o școală în urma căruia un elev a murit și că după o oră, în aceeași zi, procurorii suceveni au comunicat informațiile cerute.
La data de 23 mai 2007, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost înregistrată o solicitare formulată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, pentru a i se comunica «în limitele accesului la informațiile publice, datele împrejurările și cauza care a produs acest eveniment nefericit», cu referire la incidentul din data de 11 mai 2007, produs la Grupul Școlar Dumbrăveni, județul Suceava, soldat cu decesul unui elev”, se arată în comunicatul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție(PICCJ).
Potrivit Parchetului instanței supreme, infromațiile solicitate de Ministerul Educației cu privire la anchetă au fost comunicate după aproximativ o oră de la înregistrarea solicitării.
În legătură cu incidentul în urma căruia a murit un elev la Dumbrăveni, Parchetul Tribunalului Suceava a dispus, în 21 mai, începerea urmăririi penale față de doi minori identificați ca autori ai agresiunii, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, precizează sursa citată.
Ieri, după ședința de Guvern, premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut procurorului general al României să „catadicsească” să sprijine ancheta Ministerul Educației în cazul elevului bătut într-o școlară din Suceava și care a murit ulterior.





