Pregătiri

Ministerul Educației a anunțat calendarul pentru înscrierea la grădiniță pentru anul 2020-2021

Preșcolari la grădiniță
Preșcolari la grădiniță

Ministerul Educației a publicat luni, 4 mai, calendarul de înscriere în grădinițe pentru anul școlar 2020-2021.
Potrivit anunțului, înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai. Astfel, calendarul debutează cu reînscrierea copiilor care urmează deja învățământul preșcolar. Părinții copiilor care acum sunt grupa mică sau grupa mijlocie îi pot reînscrie pe cei mici la grădiniță, pentru a urma grupa următoare, în perioada 25 mai – 5 iunie.
Înscrierea viitorilor preșcolari, respectiv a copiilor care nu au mai fost până acum înscriși la grădiniță se va desfășura în două etape. Etapa I de înscriere la grădiniță 2020 are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie, iar etapa a II-a de înscrieri se desfășoară între 20 iulie și 10 august. Eventualele „corecturi”, așa cum le numește ministerul, sunt programate în perioada 11-31 august.
Înscrierile se vor desfășura online.

Recomandări

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini