Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a declarat, miercuri, ca urmare a sistării totale a importurilor de gaze din Rusia, „situație de urgență”, nu „stare de urgență”, cum a anunțat ministrul Economiei, Adriean Videanu. Ministerul Economiei a transmis, miercuri, după ședința comisiei, un comunicat în care prezintă concluziile acesteia și în care folosește termenul „situație de urgență”.
„Una dintre deciziile adoptate a fost declararea situației de urgență, in conformitate cu prevederile Legii 346/2007, astfel încât Transgaz să poată să gestioneze operativ menținerea în stare de siguranță a sistemului național de transport și aprovizionarea cu gaze, în ordinea priorităților stabilite. Situația de urgență, in condițiile Legii 346/2007, oferă agenților economici un instrument legal pe care aceștia au posibilitatea să-l utilizeze în relațiile economice cu partenerii cu care au contracte”, se arată în comunicat.
Videanu a declarat, după ședința Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, convocată la sediul ministerului, că a fost instaurată starea de urgență.
„Am luat decizia de a instaura starea de urgență”, a spus Videanu.
Starea de urgență sau starea de asediu poate fi instituită doar de președintele țării, prin decret, contrasemnat de premier și publicat în Monitorul Oficial. Starea urgență poate fi decretată atunci când este amenintață siguranța națională și este iminentă producerea unor dezastre.
Livrările de gaze rusești către România au fost sistate în totalitate miercuri, după ce furnizarea a fost întreruptă în jurul orei 09:00 și la stația de la Medieșul Aurit (județul Satul Mare). Marți dimineață, fuseseră oprite livrările prin stația Isaccea 2 (județul Tulcea).
În lipsa gazelor din import, autoritățile au decis să suplimenteze producția internă, cantitățile preluate din depozite și trecerea CET-urilor pe combustibili alternativi.