Ministerul de Interne recalculează pensiile cu ajutorul studenților la arhivistică



Ministerul de Interne își propune să încheie la jumătatea anului procesul de recalculare a pensiilor, procesând până la 520 de dosarepe zi, cu ajutorul a 250 de persoane, printre care studenți la arhivistică.
„Sunt sceptic că reclacularea pensiilor pentru foștii angajați se va termina la jumătatea anului, cum a spus ministrul, deși conducerea Ministerului ne-a spus că se procesează circa 400-500 de dosare pe zi. Faptul că printre cele circa 250 de persoane desemnate să se ocupe cu recalcularea pensiilor se numără inclusiv studenți de la arhivistică mă face să fiu sceptic că toate datele pot fi interpretate corect”, a declarat, miercuri, deputatul PNL George Scutaru.
Vicepreședintele Comisiei de apărare din Cameră a făcut aceste declarații la finalul audierilor ministrului Traian Igaș, miercuri, în comisie.
El a spus că în cadrul discuțiilor, care s-au desfășurat fără accesul presei, ministrul de Interne a revenit asupra declarațiilor făcute anterior asupra reducerilor de personal din Minister.
„În cadrul audierilor, ministrul Igaș a revenit asupra declarațiilor făcute asupra reducerilor de personal din minister, afirmând că vor fi disponibilitate doar 7000-8000 de persoane, restul până la 17.000 (numărul de disponibilizări prevăzut în proiectul de buget, n.red.) fiind de fapt posturi neocupate”, a spus Scutaru.
Deputatul PNL a spus că ministrul nu a dorit să precizeze cine este responsabil pentru eroarea din buget, unde se arăta că după trimestrul I al anului 2011 numărul maxim de posturi finanțate este de 131.647, față de 149.607 cât avea finanțat ministerul în 2010.
„Nici până în acest moment MAI nu cunoaște numărul exact de posturi care vor fi disponibilate și de la ce instituții din minister vor fi operate aceste reduceri, deși, la audierile de la Parlament cu ocazia bugetului, Igaș afirmase că acest proces de evaluare se va încheia la 31 decembrie. Acum s-a lansat o nouă dată, 1 martie, precizându-se că reducerile de posturi vor fi echilbrate la toate armele”, a mai spus el.