Ministerul de Finanțe va instrui gratuit contribuabilii pentru aplicarea sistemului TVA la încasare



Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va asigura gratuit instruirea contribuabililor interesați privind aplicarea sistemului TVA la încasare, în zilele de 27 noiembrie și 4 decembrie în București și în orașele reședință de județ.
„Având în vedere caracterul de noutate al acestor prevederi s-a considerat necesar să fie luate măsuri suplimentare pentru a aduce la cunoștința contribuabililor modul de aplicare a sistemului TVA la încasare”, se arată într-un comunicat al MFP.
În București, ședințele de instruire sunt organizate la Institutul Național de Statistică, pe 27 noiembrie și 4 decembrie, între orele 10.00 și 13.00, iar termenele de înscriere a contribuabililor interesați sunt 23 și 30 noiembrie.
În aceleași zile vor fi organizate acțiuni similare de către direcțiile finanțelor publice județene în municipiile reședință de județ, acestea urmând să anunțe detaliile pentru înscriere.
Ministerul Finanțelor a elaborat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la încasarea facturilor, de la 1 ianuarie 2013, acesta reunind toate prevederile legale din Codul Fiscal, din normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, precum și din normele procedurale, necesare în cazul operațiunilor care intră sub incidența sistemului TVA la încasare. Ghidul mai cuprinde explicații, comentarii, exemplificări, în situația în care înțelegerea textelor legale este mai dificilă sau necesită coroborări între diferite articole din cod și din norme.
Guvernul a aprobat la finele lunii august, prin ordonanță, introducerea sistemului TVA la încasare, care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii.
Conform estimărilor Guvernului, plata TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013 va conduce la creșterea PIB cu circa 0,5%, cu efecte directe în creșterea ocupării și a veniturilor populației.
Firmele obligate să aplice această decizie sunt cele cu o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 2,25 milioane de lei.