Ministerul de Finanțe a alocat banii pentru plata profesorilor suceveni



Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur

Ministerul Finanțelor Publice a alocat vineri banii necesari pentru plata salariilor profesorilor suceveni. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și prefectul județului, Sorin Popescu.
Flutur a spus că ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a semnat ordinul prin care a fost alocată suma de 4,55 milioane de lei (45,5 de miliarde de lei vechi) pentru plata salariilor restante din luna februarie. Flutur a declarat că plata salariilor se va face cu prioritate către profesorii care nu au luat nici un leu pentru luna februarie.
„Deși nu am atribuții directe în această problemă, m-am implicat direct pentru a încerca să găsim soluțiile în vederea alocării acestor bani. Mai trebuie spus că în momentul de față se caută soluții pentru viitor, astfel încât să nu mai ajungem în această situație”, a spus Flutur.
El a adăugat că ministrul Educației, Daniel Funeriu, a avizat pentru Trezorerie suma necesară pentru plata diferențelor salariale restante. „Apelul meu către dascăli este să anunțe copiii, părinții și să înceapă școala, pentru că este spre binele tuturor. S-a găsit o soluție de moment din partea Guvernului. Și cred că nu trebuie rezolvată doar punctual această problemă. Îmi exprim speranța că va apărea un act normativ cu o grilă unică de salarizare pentru toți profesorii din România, pentru a nu fi tratați separat cei de la Suceava sau de la Botoșani. Asta deoarece s-ar putea să apară astfel de cazuri și în alte zone din țară”, a declarat șeful administrației județene.