– Interviu în exclusivitate pentru Monitorul de Suceava cu ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu
– La venirea sa la putere, președintele Traian Băsescu a anunțat că politica externă a României va avea în vedere așa zisa axă Washington-Londra-București. Ulterior, au urmat vizite la Washington, Londra, Moscova și Berlin, dar nu a fost în Franța, unul dintre statele cheie ale Uniunii Europene spre care ne îndreptăm…
– Urmează Parisul…
– De ce atît de tîrziu?
– Parisul nu e tîrziu. Am să fac o lămurire scurtă, despre axa de care vorbim: chestiunea asta trebuie privită foarte clar ca fiind un complement de referință la strategia națională de securitate a României. Noi sîntem interesați de securitate atît în planul vecinătății imediate, dar și în plan regional — zona pontică — și prezența comunității internaționale în format UE sau NATO ne este de folos. Cred că doar astfel, Marea Neagră, prin internaționalizare, își poate recăpăta statul de mare liberă, pe care nu îl are în momentul de față. Parisul a existat de la început pe agenda noastră. Cu singura deosebire că din ianuarie, februarie a.c., ceea ce a fost obligatoriu și imediat a fost pus sub semnul imperativului. Și atunci președintele a făcut vizite în locurile care strălucesc puternic în inventarul destinațiilor politice, Moscova sau Bruxelles, Bruxelles-Uniunea Europeană, Bruxelles-NATO, Washington. Domnul Băsescu s-a întîlnit, totuși, și cu președintele francez Jacques Chirac, de mai multe ori, în marja unor reuniuni internaționale. Franța a oferit alte termene de vizită decît celelalte țări, septembrie-octombrie vor fi lunile româno-franceze, cu vizite la nivel de președinte și premier în Franța. În fine, trebuie ținut cont de un lucru: în acest an, președintele României, primul ministru și miniștrii de resort au făcut mai multe vizite, mai importante decît mulți predecesori în patru ani de zile. Acest lucru arată foarte bine măsura capacității Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în cazul în care e bine condus…
– Legat de modul cum este condusă această instituție, ați anunțat recent că veți scoate pe piață “Cartea albă a Ministerului Afacerilor Externe”. Ce va conține aceasta?
– Am dorit să concentrăm într-un volum ceea ce reprezenta ministerul la 1 ianuarie 2005, ce s-a întîmplat în ultimele șapte luni și ce se va întîmpla în lunile următoare, evocînd deopotrivă succesele și insuccesele. Am văzut-o și ca pe o șansă pentru examenul interior, fără patimă și fără teamă, aplicat rezultatelor de pînă astăzi. Sînt oarecum mulțumit de ce s-a întîmplat la MAE în răstimpul amintit. E un minister care dispune de o capacitate de efort foarte mare. S-a văzut asta în criza ostaticilor și în perioada de asalt european de dinaintea semnării Tratatului de aderare din aprilie 2005. Nu îmi cereți să fiu mulțumit de conducătorul instituției.
– Cum se face că, deși un diplomat trebuie să aibă anumite calități, ambasadele românești au devenit în ultimii ani mai degrabă un refugiu politic decît locul de muncă al unor profesioniști? Care e explicația?
– Să nu ne imaginăm că reprezentarea noastră externă arată altceva despre români decît ceea ce cred ei înșiși despre ei. România de acasă este și România de afară, cu toate problemele ei, cu defectele, cu îmbrăcămintea nepotrivită sau neglijentă, inabilă sau nepregătită să utilizeze tactic, la momentul oportun, propriile conținuturi culturale. Este o Românie care, în ciuda excesului critic, rareori complementează nemulțumirea de sine cu proiectul constructiv. În plus, să nu confundăm Ministerul de Externe cu o academie și nici să nu căutăm în ambasade genii sau alcătuiri intelectuale neobișnuite. Ministerul Afacerilor Externe nu este nicicum asemănător celorlalte ministere românești. Are o altă mecanică interioară, altă funcționalitate, altă dinamică, iar diferența specifică dintre această instituție și celelalte presupune un alt tip de om și un alt tip de inteligență activă, remarcabilă pentru sensibilitatea exersată față de evenimentele politice din lume și din țară, altoită pe un antrenat simț al replicii și capabilă să sintetizeze aportul enorm de informație. Ca și în alte spații instituționale din România, schimbarea de generație se face încet, cu pas sigur. Însă voi recunoaște că reforma internă se împotmolește cînd ministerul este privat de atenția guvernamentală sau cînd apar obstrucții generate de ingerința factorului politic. Pentru că MAE este pentru unii politicieni un minister de divertisment, care produce relaxare estivală și sinecuri politice, motivate exclusiv de dosarul de activist.
– Sînteți pentru a doua oară în Ministerul de Externe, după ce între 1998-2001 ați activat aici ca secretar de stat. Ce ați găsit după patru ani?
– S-au schimbat aparențe, s-au schimbat chiar și mulți dintre oamenii care lucrează acum. Descopăr, cu încîntare, colegi foarte tineri, al căror nume nu îmi zice încă nimic, dar care sînt recomandați generos de interesul profesional și de inepuizabila energie a începutului de carieră. Ministerul s-a schimbat în bine, deși există și destule complicații administrative cărora nu li s-au găsit soluții nici după anul 2001, acolo unde oamenii au arătat dezinteres. Este cumva firesc. Sînt convins că și succesorul meu va găsi hibe în administrația pe care am condus-o. Modernizarea este însă vizibilă și cred că acest impuls modernizator a fost consonant cu procesul de modernizare socială și economică accelerată început din 1997. Mai mult, perspectiva noastră politică în exterior s-a mărit, odată cu creșterea numărului de teme cărora România trebuie să le acorde atenție, fapt ce sporește presiunile asupra politicilor interne de resurse umane și inevitabil pretențiile, accelerînd selecția.
– Analistul politic Cristian Pîrvulescu avansa ideea, chiar într-un interviu acordat Monitorului de Suceava, că românii nu au nici un motiv de mîndrie privind integrarea în UE, deoarece aderarea are rațiuni strict politice. Deși nu o mai doresc, oficialii europeni nu pot opri procesul de integrare a României și Bulgariei pentru că și-ar recunoaște greșeala și ar da un semnal negativ celorlalte țări aspirante, spunea analistul. E o ipoteză plauzibilă?
– Procesul de extindere cu România și cu Bulgaria este un pariu al Uniunii Europene cu ea însăși. S-a încheiat un tratat, un document oficial internațional, care se respectă. Procesul de extindere este pus sub semnul întrebării din cu totul alte motive. O dată – pentru că a existat o replică negativă clară, în Franța și Olanda, la adresa Tratatului Constituțional, și, secundo, pentru că este recunoscută o deficiență de comunicare între elita susținătoare a proiectului european și așteptările masei. În cazul în care acest pariu al extinderii cade – și nu e vorba aici numai de România și Bulgaria, ci de toată regiunea balcanică – atunci pe bună dreptate ne punem întrebarea în ce măsură Europa reală, politică, se suprapune Europei culturale. În al doilea rînd, extinderea este o investiție și, ca în cazul oricărei investiții, ne așteptăm, pe bună dreptate, ca ea să producă și să adauge valoare Uniunii. Investiția pe care Europa o va face în România și Bulgaria va fi foarte repede recuperată, într-un sens pozitiv. Nu e un pariu pierdut sau riscat.
Efortul la Externe presupune delicatețe, maturitate, calm
– Cum ați ajuns diplomat de carieră? Din biografia dumneavoastră reiese că sînteți mai degrabă pasionat de istorie
– Rolul fundamental l-a avut Andrei Pleșu, alături de care am colaborat la Colegiul “Noua Europă”, unde am fost fellow în două rînduri. Acolo am căpătat aripi, acolo i-am cunoscut atunci și pe cei mai valoroși colegi de generație, dintre care unul îmi este foarte aproape și astăzi: Teodor Baconschi, acum secretar de stat la MAE. Cînd domnul Pleșu a ajuns ministru de Externe, în mai 1998, mi-a făcut propunerea de a deveni secretar de stat la MAE. Am acceptat cu inima strînsă: prea tînăr, timorat de responsabilități, încă prea energic și cu mare deficit de înțelepciune. Am trecut printr-o maturizare bruscă și încărcată de accidente. În fine, a fost însă una dintre cele mai interesante și mai aspre experiențe imaginabile. Asta pentru că efortul – politic sau administrativ – în Ministerul de Externe presupune delicatețe, maturitate, calm… La 28 de ani abia le ghicești sensul. Dacă ar trebui să vă înșirui calitățile unui ocupant ideal al fotoliului de demnitar, ați vedea, prin comparație, că aproape nu mai există nume cu care să umplem ministerele.
