Proiecte

Ministerul Culturii a lansat sesiunea anuală de finanțare pentru operatorii culturali independenți

Ministrul Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Ministrul Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Ministerul Culturii a lansat sesiunea anuală de finanțare prin Programul ACCES, dedicată și anul acesta operatorilor culturali din zona independentă. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, care a precizat că domeniile pentru care se pot transmite oferte culturale sunt teatru, muzică, dans, arte vizuale, patrimoniu imaterial.
Suma alocată pentru finanțarea sesiunii de selecție în cadrul Programului ACCES 2021 este de 1.000.000 lei. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect sau acțiune culturală este de 50.000 lei. Pentru a fi eligibile, ofertele culturale depuse în cadrul Programului ACCES 2021 trebuie să se desfășoare în intervalul 3 septembrie – 31 octombrie 2021.
„Așa cum am anunțat chiar de la începutul anului, Programul ACCES va fi continuat și în 2021, cu o alocare similară celei de anul trecut de 1.000.000 lei. Programul Acces a avut în 2019 o finanțare de 150.000 de lei, dar din 2020 am crescut suma la 1.000.000 de lei. Scopul Ministerului Culturii, în mandatul meu, este să susțină atât marile proiecte, cât și proiectele operatorilor din sectorul independent. Astfel, anul acesta, Ministerul Culturii a alocat până în prezent, prin selecție de oferte culturale, 33% din suma dedicată pentru programe, proiecte și acțiuni culturale, adică 3.000.000 de lei. În ianuarie au fost finanțate 41 de proiecte și ne dorim să avem un număr cât mai mare de beneficiari și de această dată. Prin aceste mecanisme de finanțare a proiectelor culturale, guvernarea liberală își continuă procesul de transparentizare și de susținere a competiției nepărtinitoare, inclusiv în domeniul cultural, în beneficiul românilor. Succes tuturor celor care vor trimite proiectele, care din fericire, în cadrul acestui apel, nu se vor mai adresa exclusiv mediului online – încă un pas spre normalitatea așa cum o știam înainte de pandemie”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Dosarul de participare va fi transmis în format fizic, pe adresa Ministerului Culturii – Bulevardul Unirii nr. 22, sector 3, București – pentru Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană, cu mențiunea pe plic „Proiect Program ACCES 2021”. Data limită pentru depunerea proiectelor este 3 august 2021, data poștei.

Recomandări

Finalizarea proiectului Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC GLOBAL INSTAL SRL

FINALIZAREA PROIECTULUI Achiziția de echipamente și software pentru dezvoltarea activității la SC ENERGO SISTEM DISTRIBUTIE SRL

FINALIZAREA PROIECTULUI Achiziția de echipamente și software pentru digitalizarea activității la SC ENERGO SISTEM SRL

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei