Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Ploiești, organizează în perioada 09 – 11 decembrie 2022 Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2022. Evenimentul va avea loc în București, în incinta Romexpo, în pavilionul B1. „Decembrie este luna antreprenorilor! Orice afacere are nevoie de promovare, de cel puțin o platformă prin care produsele și serviciile pe care le oferă să ajungă la clienți, o platformă prin care să identifice cei mai potriviți parteneri. Da, comerțul online reprezintă un atu, dar interacțiunea directă oferă și mai multă credibilitate, precum și o experiență completă”, a spus ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu. El a adăugat că se așteaptă ca 150 de IMM-uri să se înscrie și să participe la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2022 pentru a face cunoscute produsele antreprenorilor români atât publicului larg, cât și profesioniștilor pregătiți să le comercializeze și pe noi piețe. Cadariu a precizat că MAT va oferi fiecărui beneficiar un stand în cadrul târgului timp de trei zile și un grant de 1.500 de lei pentru cheltuieli asociate participării la eveniment.
Operatorii economici interesați se pot înscrie pe site-ul www.timm.ro, unde poate fi studiată și procedura de implementare a programului. Constantin Daniel Cadariu a mai adăugat că aplicația se va deschide începând cu data de 15 noiembrie 2022, ora 10:00, iar ultima zi de înscriere pentru participare la târg este 28 noiembrie 2022, ora 20:00.
Cadariu a explicat că obiectivul Programului îl constituie organizarea Târgului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii – TIMM 2022, în vederea promovării spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor și ocupării forței de muncă în domeniul IMM, facilitarea contactelor dintre potențialii întreprinzători/întreprinderi mici și mijlocii (IMM) și agenții economici/instituțiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM, în scopul creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale IMM, stimularea și susținerea IMM inovative, promovarea produselor și serviciilor, stimularea și susținerea internaționalizării IMM.
El a mai adăugat că în cadrul „Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – TIMM 2022” vor putea fi implementate mai multe acțiuni, printre care organizarea unui târg național al Brandurilor naționale sub forma unei expoziții cu vânzare, organizarea de seminare, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de către participanți, al câștigării de piețe externe noi pentru acest tip de produse și servicii, al creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și al îmbunătățirii competențelor antreprenoriale, obținerii vizibilității pe piață a acestor branduri naționale, organizare de întâlniri de lucru pentru dezvoltarea programelor pentru IMM, sau activități de promovare a evenimentului, atât înainte de desfășurare, în vederea asigurării unei prezențe consistente a publicului și aplicanților țintă, cât și post-eveniment, în vederea publicității târgului național.
Informații suplimentare despre participarea la acest târg pot fi obținute direct de la sediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Ploiești: Bd. Republicii nr. 12, Bl. 33, B1 – B2, C.P. 100066, Ploiești, județul Prahova, tel: 0244/522085/0784979756 sau email: agentia.ploiesti@imm.gov.ro.