Ministerul Agriculturii vrea să redistribuie 600-700 mil. euro în cadrul PNDR



Ministerul Agriculturii vrea să transfere 600-700 milioane euro din suma alocată Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) către măsuri din acest program cu grad crescut de accesare, modificare pentru care așteaptă aprobarea Comisiei Europene, a declarat ministrul de resort, Valeriu Tabără.
„Suntem la a șasea modificare a PNDR și se pare că este cea mai mare pe care am făcut-o până acum, întrucât însumează 600-700 milioane euro, care se vor transfera către măsurile cele mai solicitate”, a declarat Tabără într-o conferință de presă.
El a adăugat că măsurile cu grad crescut de vizibilitate și accesare din cadrul PNDR sunt 121, privind înființarea și modernizarea fermelor, 123, privind industria alimentară, 141 – ferme semisubzistență, 312 – investiții în activități non-agricole și 322 – infrastructură rurală.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, până la data de 24 iunie alocarea financiară publică din cadrul PNDR se ridică la zece miliarde de euro, sumă din bugetul de stat și de la Uniunea Europeană.
Până la această dată au fost depuse circa 66.000 de proiecte, cu o valoare de 14,7 miliarde euro, peste 47.600 de proiecte cu o valoare de 4,4 miliarde euro au fost selectate, iar aproximativ 30.000 de proiecte (aproximativ 4 miliarde euro) au fost contractate.
De asemenea, 1.777 de proiecte au fost finalizate până în prezent, valoarea plăților efectuate către beneficiarii tuturor măsurilor depășește două miliarde de euro, reprezentând un grad de absorbție de 26% din alocarea aferentă întregului program.
Pentru anul 2011 au fost stabilite 16 secțiuni de depunere de proiecte, cu o alocare de 1,64 miliarde euro. Până în prezent s-au desfășurat nouă sesiuni, numărul proiectelor depuse depășind de trei ori alocarea disponibilă pentru măsura 312 și de 1,5 ori pentru măsura 123.